Kelemen Hunor, despre Iohannis: 'Nu avem nevoie de un președinte-vrăjitor'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 08-09-2021

Actualizat: 08-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri la Digi24, despre ieșirea din actuala criză politică, că nu trebuie să există senzația că „președintele e un vrăjitor”.

„Când am avut un președinte care a avut un rol activ, nu am fost mulțumiți, când avem un președinte discret, iar nu e bine. Trebuie să ne hotărâm. Sunt convins că președintele discută cu toate părțile și caută o soluție bună. Eu cred că un președinte jucător nu e foarte potrivit. Oricine ar fi președintele, are niște limite când intervine în disputele în partide. Să nu credem că președintele e un vrăjitor, nici nu avem nevoie de așa ceva”, a afirmat vicepremierul.

Șeful statului i-a chemat la Cotroceni pe premierul Florin Cîțu și liderii USR PLUS Dan Barna și Dacian Cioloș pentru discuții legate de situația guvernării, ca urmare a demisiei miniștrilor USR PLUS și cererea lor de demisie a premierului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri