Europenii sunt tot mai cautați pentru a deveni spioni de ocazie. Serviciile de informații îi recrutează ușor dacă le oferă bani

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 18-03-2026 23:42

Article thumbnail

Sursă foto: Getty images

Spionajul străin a evoluat semnificativ în ultima perioadă, iar cetățenii europeni obișnuiți sunt din ce în ce mai des recrutați pentru a desfășura activități de sabotaj și spionaj, avertizează un oficial olandez de rang înalt, notează Politico.

Youssef Ait Daoud, directorul departamentului de informații și amenințări naționale din cadrul unității de Investigații Naționale și Operațiuni Speciale din Olanda, a declarat că serviciile de informații străine, inclusiv cele ale Rusiei și Iranului, își extind recrutările prin intermediul platformelor online, oferind banii celor dispuși să participe.

Interes mai mare pentru civili

„Nu mai este nevoie de agenți specializați. De multe ori, civilii sunt atrași să comită acte de sabotaj sau spionaj pentru sume de bani, fără a-și da seama de riscurile implicate”, a declarat Ait Daoud.

Avertismentul vine în contextul unui număr tot mai mare de incidente de sabotaj, spionaj și dezinformare orchestrate de Kremlin, în special după începerea războiului din Ucraina.

În acest cadru, Ait Daoud a dezvăluit și un incident semnificativ din septembrie 2025, când autoritățile olandeze au arestat doi tineri, suspectați că au fost recrutați pentru a ajuta la hărțuirea unor ținte diplomatice europene, inclusiv ambasada Canadei și birourile Europol și Eurojust.

Agenți de unică folosință

El a afirmat că, deși aceste persoane nu erau „spioni profesioniști”, implicarea lor în astfel de activități arată cum recrutările nu mai vizează doar agenți specializați, ci și tot mai mulți cetățeni obișnuiți, adesea tineri, care sunt atrași prin platforme online precum Telegram.

În paralel, autoritățile germane au lansat și ele campanii de informare pentru a preveni recrutarea de „agenți de unică folosință” din rândul cetățenilor, iar Olanda a intensificat măsurile, incluzând o unitate cibernetică dedicată investigării acestui fenomen.

Google News
Comentează
București
Temperatură6°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri