Rapperul Kendrick Lamar a primit vineri cele mai multe nominalizări - nouă - la premiile Grammy 2026, devansând-o pe vedeta pop Lady Gaga, care a obţinut şapte nominalizări, în cursa pentru cele mai râvnite trofee din industria muzicală, informează Reuters.
Albumul lui Lamar ''GNX'' va concura cu materialul discografic ''MAYHEM'', semnat de Lady Gaga, în categoria ''albumul anului'' la gala Grammy Awards 2026, care va avea loc în luna februarie. Niciunul dintre aceşti doi artişti nu a câştigat trofeul în această categorie în ciuda repetatelor nominalizări, potrivit Agerpres.
În categoria ''albumul anului'' au mai fost nominalizaţi Bad Bunny pentru discul în limba spaniolă ''DeBÍ TiRAR MáS FOToS'', Justin Bieber pentru albumul ''Swag'' şi Sabrina Carpenter cu ''Man's Best Friend''.
''The Life of a Showgirl'' de Taylor Swift, considerat de multe voci albumul anului, nu a fost eligibil pentru nominalizările de anul acesta întrucât a fost lansat după perioada regulamentară.
Bad Bunny, muzicianul portorican care va susţine spectacolul din pauza Super Bowl anul viitor, a primit şase nominalizări în total, inclusiv pentru "înregistrarea anului", "cântecul anului" şi "albumul anului".
Două melodii KPop au fost nominalizate la ''cântecul anului'', un trofeu oferit compozitorilor. Este vorba despre melodiile ''Golden'', din coloana sonoră a filmului de succes Netflix ''KPop Demon Hunters'' şi ''APT'', de Rose şi Bruno Mars.
''APT'' este de asemenea nominalizat în categoria ''înregistrarea anului'', un trofeu acordat producătorilor şi artiştilor. Pe lista nominalizărilor din această categorie se mai numără Lady Gaga cu ''Abracadabra'', ''luther'', de Lamar şi SZA, precum şi ''DtMF'' de Bad Bunny.
În categoria ''cel mai bun artist nou'', Olivia Dean şi KATSEYE vor concura cu Leon Thomas, Alex Warren şi alţii. Thomas, un artist R&B şi soul, a primit de asemenea o nominalizare în categoria ''albumul anului'' pentru materialul discografic ''Mutt''.
Câştigătorii premiilor Grammy vor fi aleşi în urma votului a circa 15.000 de membri cu drept de vot ai Recording Academy şi vor fi anunţaţi cu prilejul unei gale desfăşurate în Los Angeles pe 1 februarie.
Prezentăm în continuare nominalizările la premiile Grammy 2026 în principalele categorii:
Înregistrarea anului
''DtMF'', Bad Bunny
''Manchild'', Sabrina Carpenter
''Anxiety'', Doechii
''Wildflower'', Billie Eilish
''Abracadabra'', Lady Gaga
''luther'', Kendrick Lamar cu SZA
''The Subway'', Chappell Roan
''APT.'', Bruno Mars şi ROSE
Albumul anului
''DeBi TiRAR MaS FOtoS'', Bad Bunny
''Swag'', Justin Bieber
''Man's Best Friend'', Sabrina Carpenter
''Let God Sort Em Out'', Clipse, Pusha T, Malice
''MAYHEM'', Lady Gaga
''GNX'', Kendrick Lamar
''Mutt'', Leon Thomas
''CHROMAKOPIA'', Tyler, The Creator
Cântecul anului
''Abracadabra'', Lady Gaga
''Anxiety'', Doechii
''APT.'', Bruno Mars şi ROSE
''DtMF'', Bad Bunny
''Golden'', EJAE, Audrey Nuna şi REI AMI
''luther'', Kendrick Lamar cu SZA
''Manchild'', Sabrina Carpenter
''Wildflower'', Billie Eilish
Cel mai bun artist nou
Olivia Dean
KATSEYE
The Marias
Addison Rae
sombr
Leon Thomas
Alex Warren
Lola Young
Cel mai bun album rap
''Let God Sort Em Out'', Clipse, Pusha T, Malice
''GLORIOUS'', GloRilla
''God Does Like Ugly'', JID
''GNX'', Kendrick Lamar
''CHROMAKOPIA'', Tyler, The Creator
Cel mai bun album pop vocal
''SWAG'', Justin Bieber
''Man's Best Friend'', Sabrina Carpenter
''Something Beautiful'', Miley Cyrus
''MAYHEM'', Lady Gaga
''I've Tried Everything But Therapy (Part 1)'', Teddy Swims .





























Comentează