Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a votat, duminică, pentru continuitate şi împotriva dezbinării, la secţia de votare nr. 51 din oraş.
"Am votat cu convingerea că viitorul de mâine al oraşului nostru depinde de cei care astăzi se vor prezenta la vot. Am votat pentru continuitate, am votat pentru dezvoltarea proiectelor, am votat pentru o colaborare bună, onestă şi de lungă durată cu preşedintele Consiliului Judeţean şi am votat pentru creşterea calităţii vieţii sătmărenilor. Totodată, am votat împotriva dezbinării şi împotriva acelora care vor să ţină judeţul şi municipiul Satu Mare captiv în trecut", a declarat Kereskenyi, scrie agerpres.ro.
În cursa pentru Primăria Satu Mare s-au înscris şapte candidaţi: primarul în funcţie, Kereskenyi Gabor - UDMR; Radu Tiberiu Roca - PSD, fost prefect şi viceprimar; actualul viceprimar Adelin-Cristian Ghiarfaş din partea Forţa Dreptei; deputatul Radu Panait, din partea Alianţei Dreapta Unită USR-PMP; antreprenorul Ciprian-Lucian Tişea din partea AUR; Vasile Palincaş - SOS România, un tânăr întors din străinătate; fostul administrator public al municipiului Satu Mare, Dan Băbuţ - Partidul Patrioţilor.































Comentează