DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Kertesz (Sepsi), scrisoare conducătorilor Astrei: 'Dacă veţi câştiga la masa verde, va avea de pierdut sportul'

sepsi

Vicepreşedintele Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Kertesz David, a transmis, marţi, o scrisoare deschisă conducătorilor Astrei, preşedintele Dani Coman şi antrenorul Edward Iordănescu, în care afirmă că sportul va avea de pierdut, dacă vor obţine la comisiile FRF câştigarea meciului direct la masa verde.

"Cu regret trebuie să constat că un meci din primul eşalon al fotbalului românesc, disputat între Sepsi OSK şi Astra Giurgiu, două echipe cu ţeluri diferite, se transformă într-un străin de principiile noastre. Mă refer la meciul disputat pe Stadionul Tineretului din Braşov şi care s-a încheiat cu scorul de 0-0, însă echipa oaspete, nu demult campioană a ţării, recent participantă în cupele europene, cu pretenţii la un loc pe podium la finalul campionatului, cere acordarea victoriei la masa verde. Stimaţi Domni! Permiteţi-mi să vă atrag atenţia că nu aţi fost , aşa cum aţi declarat, nu cred că cineva şi-ar putea imagina că noi, clubul gazdă, intenţionat am fi oprit instalaţia de nocturnă. Ce am fi avut de câştigat din acest lucru? În schimb Dvs., spre surprinderea mea, depuneţi o contestaţie ca Astra să câştige jocul la masa verde, cu 3-0. Vă spun sincer, mi-ar fi ruşine să apelez la astfel de trucuri şi, mai mult decât atât, pe tot parcursul reprizei a doua oficialii Sepsi OSK au fost îngrijoraţi, şi nu că ar fi existat riscul să primim gol, ci din cauza instalaţiei de nocturnă. Mi-am imaginat atunci că şi Dvs. sunteţi îngrijorat, dar din alte motive, şi anume din cauza celor două mari ocazii ale echipei noastre de a înscrie – şut Nikolic şi cap Damian. Am greşit. Se pare că cea mai mare dorinţă a Dvs. a fost să cedeze din nou instalaţia de nocturnă, ca să nu mai depuneţi efort pentru redactarea unei contestaţii, iar jocul să se omologeze cu rezultatul de 3-0 în favoarea Astrei. Îmi exprim convingerea că, în cazul în care veţi câştiga la masa verde, în primul rând va avea de pierdut sportul, deoarece crezul nostru este că un meci se câştigă pe teren", a afirmat Kertesz, conform News.ro.

Citește și: Lipici la contracte cu statul! Firma tatălui unui fost comisar DNA și a unui fost viceprimar face legea în Capitală! Arena Națională, noua 'CUCERIRE'

Formaţiile Sepsi Sfântu Gheorghe şi Astra Giurgiu au remizat, duminică, scor 0-0, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I, joc perturbat de probleme cu instalaţia de nocturnă.

Partida a fost întreruptă în prima repriză aproape un sfert de oră după ce nocturna de la stadionul din Braşov a cedat, iar repriza a doua a început cu o întârziere de opt minute, tot din cauza problemelor nocturnei.

Team managerul Astrei, Mihai Matei, a declarat că a depus o contestaţie după partida de la Braşov. Astra speră să câştige meciul la masa verde, considerând că partida nu mai trebuie reluată după problemele instalaţiei de iluminat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.