Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Keylor Navas i-a păcălit pe cei de la Real Madrid: A amenințat că pleacă și i s-a propus prelungirea contractului, cu un salariu de 5 milioane de euro

www.tribuna.com
Keylor Navas

Keylor Navas (32 de ani) şi-a prelungit înţelegerea cu Real Madrid. Presa din Spania a anunţat că portarul a acceptat propunerea campioanei Europei şi urmează să îmbrace tricoul ”albilor” pentru cel puţin un sezon, până la începutul lui 2021.

Potrivit lasexta.com, Florentino Perez a umblat la salariul portarului, pentru a fi sigur că acesta va accepta propunerea. Îl va recompensa cu 5 milioane de euro dacă va continua până în iarnă la Madrid. Din câte se pare, preşedintele s-a speriat de posibilitatea că Navas ar putea pleca. Portarul era nemulţumit de faptul că este ţinut rezervă, de când a fost adus Thibaut Courtoris (26 de ani), deşi îşi făcuse foarte bine treaba până arunci.

Decizia părea una iminentă, mai ales după ultima postare. Navas a publicat o poză, pe Instagram, în care se află alături de suporterii echipei, la finalul unei şedinţe de antrenament. Lângă poză, Navas a scris: "Vă mulţumesc pentru tot". Internetul a explodat după publicarea fotografiei, astfel că tot mai mulţi suporteri erau convinşi că Navas va pleca de la echipă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.