Liderul nord-coreean Kim Jong Un a reunit principalii lideri ai Partidului Muncitorilor aflat la guvernare înaintea scadenţei ultimatumului de la sfârşitul anului adresat SUA, somate să îşi schimbe atitudinea în negocierile privind armele nucleare nord-coreene, a informat duminică agenţia oficială de ştiri KCNA potrivit Agerpres
În cadrul şedinţei prezidate de Kim Jong Un s-a discutat despre o "poziţie transparentă, independentă şi anti-imperialistă", conform sursei citate.
Această sesiune plenară a partidului, care s-a deschis sâmbătă, survine numeroaselor speculaţii conform cărora Phenianul ar putea pregăti un test cu rachete intercontinentale drept "cadou de Crăciun" pentru Washington.
Regimul lui Kim Jong Un a făcut o serie de declaraţii vehemente în ultimele săptămâni şi a adresat un ultimatum Washingtonului afirmând că, în absenţa înregistrării de progrese în discuţiile cu privire la programul nuclear din Coreea de Nord până la sfârşitul acestui an, Phenianul promite un "cadou de Crăciun".
"Poate că va fi un cadou frumos, poate va fi vorba de o vază drăguţă mai degrabă decât un test cu rachete" a glumit marţi, în Florida, preşedintele Donald Trump, care a refuzat să facă speculaţii despre reacţia SUA în cazul unui test cu rachete balistice cu rază lungă de acţiune, care ar fi primul de acest fel după 2017.
Deşi între cele două părţi a existat o apropiere în 2018, negocierile privind programul nuclear nord-coreean sunt în impas după eşecul summitului de la Hanoi din februarie anul acesta, dintre liderii american şi nord-coreean.
Şedinţa plenară a Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord are loc după ce, săptămâna trecută, liderul nord-coreean a discutat cu oficiali responsabili de evaluarea posibilităţii consolidării capacităţilor militare ale regimului. KCNA anunţase duminica trecută întrunirea Comisiei militare centrale a Partidului Muncitorilor, al cărui preşedinte este liderul Kim Jong Un.
Coreea de Nord a efectuat recent o serie de teste la baza sa de lansare a rachetelor Sohae.
Mai multe rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU interzic Coreei de Nord să dezvolte un program balistic.
Kim Jong un a prezidat o şedinţa de partid înaintea expirării ultimatumului adresat SUA
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

594
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
594

3.452
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
3.452

85
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
85

1.005
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.005

791
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
791

855
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
855

58
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
58

1.359
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.359

741
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
741

1.528
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
1.528

69
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
69

969
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
969

683
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
683















Comentează