Kim Jong Un, prezent la testarea noii rachete antiaeriene în Coreea de Nord

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 21-03-2025 09:25

Actualizat: 21-03-2025 11:25

Article thumbnail

Sursă foto: rfa.org

Coreea de Nord a efectuat un test al celei mai noi rachete antiaeriene sub supervizarea dictatorului Kim Jong Un, anunţă agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA, conform AFP, relatează News.ro.

Tirul a demonstrat ”răspunsul rapid în luptă” al noului sistem, potrivit KCNA, la un pic mai bine de o săptămână după ce Coreea de Sud şi-a început marele exerciţiu militar anual comun cu Statele Unite.

Dictatorul nord-coreean a elogiat acest sistem şi a dat asigurări că armata va fi ”echipată cu alt sistem de armament de apărare cu performanţe lăudabile”, scrie KCNA fără să facă alte precizări.

KCNA nu precizează unde a avut loc testul

Coreea de Sud anunţa luni că Nordul a tras ”mai multe rachete balistice neidentificate” după începutul exerciţiilor militare comune ale armatei sud-coreene şi trupelor americane staţionate în Coreea de Sud, care s-au încheiat joi.

Aceste manevre nu sunt nimic altceva decât o ”repetiţie a unui război de agresiune”, a acuzat, într-un comunicat separat, un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean al Apărării care şi-a păstrat anonimatul.

Phenianul a efectuat un test de lansare a unor rachete de croazieră strategice la Marea Galbenă, la sfârşitul lui februarie, pentru a-şi arăta ”capacităţile de contraatac”.

Relaţiile Phenianului cu Seulul se află la cel mai scăzut nivel demulţi ani, iar Nordul a procedat anul trecut la o serie de tiruri de rachetă balistică, încălcând sancţiunile ONU.

Cele două Corei se află în continuare, în mod teoretic, în conflict, după ce Războiul Coream (1950-1953) s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu semnarea unui tratat de pace.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri