Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/ 2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român.
Potrivit actului normativ, preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului li se asigură asistenţa medicală de urgenţă, curativă şi controlul medical de către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".
Citește și: CTP a analizat la sânge jocul Simonei Halep! Pentru ce s-a RĂZBUNAT cea mai bună jucătoare din lume
Legea stipulează că Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" asigură asistenţa medicală de urgenţă, ambulatorie, spitalicească şi reabilitare medicală pentru şeful statului, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor şi prim-ministru, precum şi pentru omologii străini ai acestora în timpul vizitelor în România.
Actul normativ prevede că asistenţa medicală de urgenţă în deplasări oficiale pe teritoriul naţional este asigurată permanent pentru preşedinte, prim-ministru şi, la cerere, pentru preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor, cu câte o ambulanţă constituită din punct de vedere al personalului şi dotării, în funcţie de cerinţele misiunii, precum şi pentru omologii străini în timpul vizitelor în România.
Citește și: Premierul interimar „ANULEAZĂ” decizia lui Mihai Tudose! Cine a fost repus în drepturi de către Mihai Fifor
De asemenea, asistenţa medicală se asigură de către Spitalul Militar la sediile instituţiilor unde îşi desfăşoară demnitarii activitatea, la reşedinţele permanente sau temporare ale acestora, precum şi pe traseele de deplasare pe teritoriul naţional. Finanţarea se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MApN.
Legea prevede şi asigurarea, la cerere, a unui control medical complet anual pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român.
Citește și: Omenirea se CUTREMURĂ! Ce fel de arme vor să dezvolte americanii .
Comentează