Preşedintele Klaus Iohannis participă joi la Summitul Partidului Popular European (PPE), care are loc la Valletta, în Republica Malta, informează Administraţia Prezidenţială. Pe același model a acționat și fostul președinte Traian Băsescu, care a avut parte de sprijinul total al PPE, în momentele grele ale mandatelor sale.
Citește și: Începe Operațiunea Primăvara română. Contraatacul procurorilor
Preşedintele Iohannis va susţine o alocuţiune în cadrul celei de-a doua sesiuni a Congresului PPE, la care participă aproximativ 1.500 de persoane, printre care se numără prim-miniştri şi şefi de stat ai ţărilor membre UE, dar şi preşedinţi ai instituţiilor europene.
De asemenea, şeful statului va participa şi la Summitul PPE în format extins, unde principalele teme de discuţie vor fi Balcanii de Vest şi Brexit-ul.
În marja Summitului PPE, preşedintele Iohannis va avea o întâlnire cu prim-ministrul maltez, Joseph Muscat, discuţiile vizând subiecte de actualitate de pe agenda Uniunii Europene, Brexit-ul, dar şi relaţiile bilaterale dintre România şi Malta.
Totodată, şeful statului va avea o întâlnire şi cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.
"Discuţiile vor viza cu precădere perspectivele de consolidare a relaţiilor bilaterale dintre cele două state, precum şi parcursul european al Ucrainei", arată Administraţia Prezidenţială.
Comentează