Preşedintele Klaus Iohannis continuă miercuri vizita pe care o efectuează în Israel, el urmând să aibă o întrevedere cu liderul Alianţei Albastru&Alb din Israel, Binyamin (Benny) Gantz, informează Agerpres.
Tot miercuri, şeful statului va participa la dineul oficial oferit de preşedintele Statului Israel, Reuven Rivlin, în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului.
Iohannis efectuează până joi vizita în Israel, cu prilejul participării la cea de-a cincea ediţie a acestui forum dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului şi împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau - "Remembering the Holocaust, Fighting Antisemitism".
Şeful statului şi-a început marţi vizita în Israel. El s-a întâlnit, în marja participării la forum, cu omologul său israelian, Reuven Rivlin, pe care l-a invitat să efectueze anul acesta o vizită în România. Preşedintele Statului Israel a acceptat această invitaţie.
Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat relaţiile bilaterale dintre cele două state, demersurile ţării noastre în direcţia combaterii antisemitismului, xenofobiei şi intoleranţei, precum şi teme de interes comun de pe agenda regională şi internaţională, precum evoluţiile din regiunea Orientului Mijlociu.
Joi, preşedintele Iohannis va participa, alături de peste 40 de lideri din întreaga lume, la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului. Evenimentul, organizat de Fundaţia Forumului Mondial al Holocaustului (World Holocaust Forum Foundation), în cooperare cu Centrul de Comemorare a Holocaustului - Yad Vashem, se desfăşoară la Ierusalim sub auspiciile preşedintelui Statului Israel, Reuven Rivlin, şi se va concentra pe consolidarea angajamentului global faţă de memoria Holocaustului şi a luptei la nivel mondial împotriva antisemitismului şi a rasismului.
"Vizita mea în Statul Israel şi participarea la cea de-a cincea ediţie a Forumului Mondial privind Holocaustul 2020 îmi dă oportunitatea să subliniez că România rămâne angajată să continue susţinerea constantă pentru prezervarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, prevenirea discriminării şi a oricărei alte forme de violenţă. România s-a străduit fără încetare să devină un model regional pentru asumarea Holocaustului şi combaterea antisemitismului", a scris Iohannis, marţi, în Cartea de onoare a Preşedinţiei israeliene.
Klaus Iohannis continuă vizita în Israel și se va întâlni cu Benny Gantz
Explorează subiectul
Articole Similare

800
VIDEO Atac ucrainean de amploare asupra unui port rusesc de la Marea Neagră
800

1.225
Viktor Orban: „A răspândi frica față de Vladimir Putin este primitiv și lipsit de seriozitate. Bruxellesul e o sură de pericol iminent!”
1.225

1.223
Pedro Sanchez, avertisment pentru marile puteri ale lumii: "Reînarmarea nucleară nu ne va proteja de Vladimir Putin"
1.223

33
Marina franceză confiscă 2,4 tone de cocaină în Polinezia
33

302
Jocuri de putere dure și complicate în Kârgâzstan. Puternicul șef al serviciilor secrete a fost demis. A urmat o epurare violentă
302

3.577
VIDEO De la „escrocul” Trump la cel mai important aghiotant pentru președintele SUA: cine e, de fapt, Marco Rubio, posibil viitor președinte american?
3.577

3.272
VIDEO Barack Obama și soția sa, prezentați ca maimuțe într-un videoclip distribuit de Trump: reacția fostului președinte
3.272

10.574
'Informaţii foarte tulburătoare şi cu adevărat îngrozitoare': Hillary Clinton, mesaj dur în legătură cu dosarele Epstein
10.574

3.758
Monstrul își devorează creatorul: lumea pe care a visat-o Putin este exact cea care îi poate semna sentința
3.758

2.547
Forțele americane ICE primesc o lovitură puternică: ce au decis mai multe sute de judecători din SUA
2.547

2.943
Afacerea murdară cu flori 'frumoase': un raport exploziv arată cât de periculos poate fi să oferi un buchet de trandafiri
2.943

2.981
Decizie fără precedent a Băncii Centrale Europeane: moneda euro devine armă globală în fața crizelor financiare
2.981

95
VIDEO Astronauta franceză Sophie Adenot a ajuns sâmbătă, împreună cu doi americani şi un rus, pe Staţia Spaţială Internaţională
95

















Comentează