Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, declaraţii războinice în faţa românilor din Bruxelles: 'Suntem într-un război. Nu este un război doctrinar. Atenţie, faceţi, vă rog, diferenţa!'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Klaus Iohannis Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la sediul PPE de la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii şi simpatizanţii PNL din diaspora, că se află într-un "război" cu Partidul Social Democrat, subliniind totodată că acesta nu este unul de natură doctrinară, ci a fost generat de "atacul" PSD asupra românilor.

"Suntem - şi o spun cu tristeţea de rigoare - într-un război. Suntem într-un război cu PSD. (...) Nu este un război doctrinar. Atenţie, faceţi, vă rog, diferenţa! Este un război între o forţă politică care a luat puterea prin alegeri şi a deturnat-o şi noi, ceilalţi, preşedintele şi Opoziţia, care luăm partea românilor. (...) Acum suntem într-o competiţie electorală, într-o luptă electorală şi sperăm ca bătăliile pe care le câştigăm să ducă la terminarea acestui război, fiindcă o naţiune nu poate să fie la nesfârşit în război cu sine. Aşa ceva dăunează grav societăţii", a declarat preşedintele, citat de Agerpres.


El a adăugat că în decembrie 2016, PNL a "pierdut ruşinos", iar PSD a câştigat "cu un scor extraordinar, total neaşteptat".

"Explicaţia a fost şi este relativ simplă. Noi am făcut prea puţin, ei au făcut foarte mult. Le-au promis românilor că va curge lapte şi miere, că vor coborî Luna de pe cer şi că vor face toate minunile posibile. Românii, de bună credinţă, în bună parte, au luat aceste lucruri de bune. Noi, de partea noastră, nu am făcut nicio contraofertă. Niciuna. Nu că nu am făcut una mai bună. Ghinion... Dar aşa a fost şi trebuie să recunoaştem aceste lucruri, altfel nu putem să le corectăm. PSD-iştii au ajuns la putere şi nu că s-au străduit să curgă lapte şi miere, au început să pună în practică programul lor real, de demontare a statului de drept în România, demontare a sistemelor publice mari, prin înşurubarea pilelor, cunoştinţelor şi a tuturor neamurilor în poziţii de frunte, lucru care în final, nu doar la figurat, a dus la un atac asupra românilor", a spus el.

Iohannis a adăugat că acest "atac" a culminat cu "atac fizic asupra românilor" la mitingul din 10 august, pe care l-a numit "un exemplu de război urban".

"A fost un război urban al PSD împotriva românilor. Mai ales împotriva românilor din diasporă, fiindcă foarte mulţi au venit atunci din diasporă să protesteze împotriva PSD. Au fost primiţi cu bâte, gaze lacrimogene şi acei jandarmi echipaţi de război urban. În această situaţie, cineva trebuia să ţină partea românilor. Aceşti cineva am fost eu cu PNL şi cu încă câţiva din Opoziţie. Noi am luat partea românilor şi ne-am declarat clar, pe faţă, anti-PSD. De acolo vine războiul nostru împotriva PSD", a precizat Iohannis.

Preşedintele a mai declarat că din punct de vedere doctrinar se consideră liberal şi că nu are de gând să îşi renege originile partinice.

"Mă consider electoral şi doctrinar încă liberal, chiar dacă formal preşedintele nu poate să fie membru al unui partid. Dar credeţi-mă că nu am absolut deloc de gând să reneg originile mele partinice. Şi nu o să fiu niciodată altceva decât tot un liberal", a adăugat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.