Klaus Iohannis iese din carapacea declarațiilor de la Cotroceni - Președintele acordă primul interviu din 2019

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 07-05-2019

Actualizat: 07-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos - George Călin

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va fi invitatul emisiunii „Tema zilei”, transmisă în direct la TVR 1. Miercuri, de la ora 20.30, el va vorbi despre importanţa evenimentului care va avea loc la Sibiu şi despre relevanţa organizării unui eveniment istoric într-un oraş al României de ziua Europei, conform news.ro.

În contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe 9 mai 2019, la Sibiu, va avea loc Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, găzduit de preşedintele Iohannis.

Sorin Blejnar, prima reacție după ce CAB l-a condamnat la 5 ani de închisoare: 'Este o decizie nedreaptă'

La reuniunea de la Sibiu vor participa 27 de şefi de stat sau de guverne şi peste 400 de invitaţi de rang înalt vor dezbate, printre altele, teme precum viitorul Uniunii Europene.

TVR 1 va transmite pe 9 mai, în direct de la Sibiu, ediţii speciale dedicate summitului. Telespectatorii vor putea urmări sosirea şefilor de stat sau de guvern, primirea invitaţilor de către preşedintele României, dar şi imagini de la lucrările şi conferinţele de presă organizate în cadrul evenimentului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri