Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, la Summitul Formatului Bucureşti (B9): 'Avem nevoie să continuăm consolidarea factorului de descurajare şi celui de apărare'

Inquam Photos / Octav Ganea
klaus iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în deschiderea Summitului Formatului Bucureşti (B9), că aliaţii NATO de pe Flancul Estic trebuie să continue consolidarea descurajării şi apărării, amintind de recentele evenimente din Ucraina.

"Este foarte relevant şi oportun, fiind la numai o lună de summitul NATO care se va ţine la Bruxelles. Luăm în vedere şi recentele evoluţii îngrijorătoare din regiune. (...) Formatul Bucureşti 9 şi-a dovedit valoarea adăugată transmiţând mesaje de coeziune către şi între toţi aliaţii de pe Flancul de Est. Întotdeauna discuţiile au fost substanţiale. Am încredere că întâlnirea de astăzi va fi o altă dovadă în acest sens. Întărirea şi aprofundarea pe mai departe a legăturii transatlantice care rămâne în continuare baza alianţei noastre reprezintă un obiectiv pe care îl avem cu toţii în comun şi aş vrea să-mi exprim aprecierea deosebită pentru preşedintele Biden şi noua administraţie SUA pentru sprijinul reînnoit faţă de NATO şi articolul 5 al tratatului de la Washington. Ca aliaţi de pe Flancul Estic avem nevoie să continuăm consolidarea factorului de descurajare şi a celui de apărare. Recent, am fost cu toţii martorii întăririi forţelor Federaţiei Ruse în zona Mării Negre, în Ucraina", a spus şeful statului, potrivit agerpres.ro.

Iohannis a arătat că participarea la reuniune a preşedintelui SUA transmite un puternic mesaj de solidaritate transatlantică şi unitate înainte de summitul NATO din 14 iunie.

El a subliniat că procesul de reflecţie NATO 2030 trebuie continuat.

"Aş dori să-i mulţumesc secretarului general Jens Stoltenberg pentru capabila sa coordonare şi eforturile sale. Dorim cu toţii ca alianţa noastră să fie mai puternică şi mai relevantă la nivel global şi pentru aceasta este nevoie să continuăm eforturile inclusiv prin adoptarea unui nou concept strategic. Toate aceste elemente definesc însăşi esenţa alianţei noastre", a spus Iohannis.

Summitul Formatului Bucureşti (B9) este găzduit de preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său polonez, Andrzej Duda, aflat în vizită oficială în România. Ceilalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, şi preşedintele SUA, Joe Biden, participă la reuniune prin videoconferinţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.