Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis duminică un mesaj de condoleanţe omologului său ecuadorian, Rafael Correa, în urma seismului care a avut loc în această ţară.
"În aceste momente dificile prin care treceţi, suntem alături de ţara dumneavoastră, iar gândurile noastre se îndreaptă către cei afectaţi de cutremurul care a avut loc în Ecuador. Transmit, în numele poporului român, condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa şi recuperare uşoară celor răniţi în teribilul seism", afirmă şeful statului, în mesaj.
Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade s-a produs sâmbătă în Ecuador. Bilanțul victimelor a ajuns la 233 de morți și peste 1.500 de răniți, potrivit CNN. În zonă au fost trimiși 10.000 de militari și 3.500 de soldați. Columbia și Mexicul au anunțat că trimit echipe de salvare.
Citește și: VIDEO Găinile care fac ouă verzi și roșii, cocoșii castrați care costă mai mult decât un miel
Comentează