Klaus Iohannis, mesaj emoționant pentru comunitățile evreiești de Pesah: 'Exprim întreaga mea apreciere'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 08-04-2020

Actualizat: 08-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Administratia Prezidentiala

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat, în mesajul de Pesah, că apreciază felul în care comunităţile evreieşti din România "au dat dovadă de responsabilitate şi solidaritate, respectând şi întărind prin măsuri proprii deciziile luate de autorităţi pentru limitarea efectelor epidemiei de coronavirus" potrivit news.ro.

Klaus Iohannis a transmis, miercuri, cu ocazia Sărbătorii de Pesah, conducerii şi tuturor membrilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România urări de sănătate şi de prosperitate.

Citește și: Noi decese ale unor persoane confirmate cu coronavirus, anunțate azi! Una dintre persoane nu suferea de altă afecțiune

"Vreau să exprim întreaga mea apreciere pentru felul în care, în această perioadă dificilă, comunităţile evreieşti din România au dat dovadă de responsabilitate şi solidaritate, respectând şi întărind prin măsuri proprii deciziile luate de autorităţi pentru limitarea efectelor epidemiei de coronavirus. Suntem constrânşi să nu putem fi fizic împreună, dar am convingerea că sărbătoarea de Pesah vă va întări în speranţă şi vă va da noi energii spirituale, care vor rodi binefăcător în întreaga societate românească", a afirmat Iohannis, al cărui mesaj se încheie cu urarea "Hag Pesah Sameah!"

Pesaḥ sau Pesach  este sărbătoarea religioasă a evreilor care simbolizează eliberarea din robia egipteană și ieșirea din Egipt a fiilor lui Israel conduși de Moise, și cei 40 de ani de peregrinare prin deșert. Este o sărbătoare fixă din calendarul religios ebraic, care se desfășoară anual în perioada 14-21 a lunii Nisan, lună ce marca în antichitate începutul anului ecleziastic ebraic.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri