Klaus Iohannis, mesaj înainte de Marșul de la Paris

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-01-2015

Actualizat: 10-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Klaus Iohannis a ținut să transmită un mesaj înainte de a pleca la Paris, acolo unde va participa la ”Marșul Solidarității”, în memoria victimelor terorismului.

Vă prezentăm acest mesaj:

„Așa cum am anunțat, voi participa la marşul de solidaritate organizat duminică la Paris după atacul care a vizat revista «Charlie Hebdo». Invitația a fost lansată de președintele francez François Hollande. 

În fața atacurilor barbare care au avut loc în Franța, Europa și întreaga lume liberă își arată unitatea și solidaritatea. Gândurile și inimile noastre au fost alături de cetățenii francezi de la începutul acestor atacuri. Prezența alături de ceilalți șefi de stat și de guvern la Paris va da un semnal ferm al dorinței de implicare a României în lupta împotriva terorismului și a extremismului de orice fel.

Prin participarea la acest marș împotriva urii și a violenței condamnăm nu doar atacurile asupra redacției săptămânalului «Charlie Hebdo», ci și antisemitismul care a condus ieri la alte crime într-un magazin evreiesc din Paris.”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri