Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, mesaj pentru cei 1.200.000 de români din Italia: 'Fiți uniți! Spuneți-le celorlalți că președintele știe ce nevoi și ce speranțe au' - VIDEO

Klaus Iohannis Carmen Iohannis Klaus Carmen Italia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi, la Roma, un mesaj de solidaritate celor peste 1,2 milioane de români din Italia, îndemnându-i să fie uniţi şi să contribuie la o mai bună înţelegere între cele două popoare.

"Doresc să transmit un mesaj de solidaritate celor peste 1,2 milioane de români din Italia. (...) Dragi români din Italia, sunteţi o forţă nu numai prin numărul mare, ci şi prin faptul că aveţi un cuvânt de spus în comunităţile voastre! De aceea, vă îndemn: 'Fiţi solidari, fiţi uniţi!'. Fiecare român din Italia este un reprezentant, un ambasador al ţării sale, România, şi toţi, laolaltă, faceţi cinste atât României, cât şi Italiei. În acelaşi timp, aveţi un rol foarte, foarte important. Puteţi să contribuiţi semnificativ la o mai bună înţelegere între popoarele noastre", a declarat Klaus Iohannis, la sediul Primăriei Romei, la o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti, la care a participat și primarului Romei, Virginia Raggi, scrie agerpres.ro.

Citește și: S-a aflat! Ce salariu încasează realizatorul Rareș Bogdan și ce studii a urmat, de fapt, acesta

Șeful statului i-a asigurat pe români că știe care le sunt nevoile și că este mereu alături de cețățenii țării nostre.

„Și puteți ( dragi români n.r.) , întorcându-vă acasă, să transmiteți celor care nu au putut participa astăzi, aici, că Președintele României știe ce nevoi au, ce realizări, știu ce au speranțe au pentru România și puteți puteți să le spuneți că sunt mereu alături de voi.”, a continuat el.

Citește și: Gabriela Firea face o nouă rectificare bugetară! De unde va tăia bani și unde vor fi realocați aceștia

Totodată, Klaus Iohannis a precizat, „cu oarecare invidie”, că Roma este cel mai frumos oraș din lume, scrie mediafax.ro.

„Am tinut foarte mult să vizitez primăria Romei și să am o întrevedere cu doamna primar Virginia Raggi, prima femeie care conduce destinele acestui minunat oraș, cel mai vechi oraș și, cu oarecare invidie, pot să recunosc că este cel mai frumos oraș din lume.”, a subliniat Iohannis.

Citește și: Sorina Matei, ironizare fară precedent la adresa președintelui Klaus Iohannis : ‘Mai are puțin și se calcă singur pe pantofi’

Alături de soția sa, Carmen Iohannis, președintele a fost asaltat de români pentru a face poze și a da autografe.

Klaus Iohannis efectuează în aceste zile o vizită de stat în Italia. Acesta a avut, luni, întrevederi cu preşedintele Consiliului de Miniştri, Giuseppe Conte și cu seful statului italian Sergio Mattarella.

Președintele a avut, marți, convorbiri cu șeful Camerei Deputaților, Roberto Fico.

Citește și: S-a aflat! Ce salariu încasează realizatorul Rareș Bogdan și ce studii a urmat, de fapt, acesta

Vă prezentăm, în continuare, textul alocuțiunii:

„Bună ziua,

Buongiorno,

Doamnă primar,

Domnule ambasador,

Dragi români,

În primul rând doresc să vă mulțumesc pentru primirea călduroasă pe care ne-ați făcut-o, soției mele, Carmen, și mie, precum și întregii delegații care mă însoțește. Am fost realmente emoționați când am intrat în această extraordinar de frumoasă și plină de semnificații sală și când am văzut atâția compatrioți entuziaști, copii frumos gătiți. Este o bucurie!

Sunt foarte bucuros că a fost posibilă organizarea acestei întâlniri în cadrul Muzeelor Capitoline, care aparțin de Primăria Roma, cu o puternică simbolistică pentru legăturile istorice, culturale și lingvistice dintre România și Italia, legături care datează, după cum știm, de aproape două mii de ani.

Am ținut foarte mult să vizitez Primăria Romei și să am o întrevedere cu doamna Virginia Raggi, prima femeie care conduce destinele acestui minunat oraș, cel mai vechi oraș, și, cu o oarecare invidie, trebuie să recunosc, cel mai frumos oraș din lume.

De aici, din Capitoliu, doresc să transmit un mesaj de solidaritate celor peste 1,2 milioane de români din Italia, dintre care aproape 185.000 locuiesc în Roma și zona sa metropolitană. Dumneavoastră, voi, dragii mei, îi reprezentați pe toți!

Aceasta este prima vizită de stat a unul Președinte din ultimii 45 de ani. Am mai fost în vizită de lucru, în 2015, o vizită foarte frumoasă și atunci cu unii dintre dumneavoastră ne-am întâlnit. Această vizită are un pic mai multă ținută protocolară, este o vizită de stat care are loc într-un moment foarte, foarte special pentru noi, românii, este vizita care se desfășoară în anul Centenarului Marii Uniri, o mare sărbătoare pentru noi.

Semnarea, în urmă cu 10 ani, a declarației de Parteneriat Strategic Consolidat între țările noastre este, de asemenea, un motiv special pentru a da o notă aparte acestei vizite. Iată, deci, că această vizită a mea și întâlnirea cu voi vin într-un moment de mare, mare însemnătate atât pentru poporul român, cât și pentru relația dintre popoarele noastre, poporul român și poporul italian.

Dragi români,

Prezența mea la Roma nu ar fi fost completă fără întâlnirea cu comunitatea românească de aici și, sincer să fiu, nici nu pot să-mi imaginez o vizită pe care o fac undeva fără să mă întâlnesc cu românii de acolo. Așa cum i-am spus și doamnei Primar Raggi, reprezentați cea mai importantă comunitate de străini din Italia și cea mai mare comunitate de români din afara granițelor României. Aveți marele avantaj de a trăi într-un stat aliat și partener solid al României, cu legături foarte profunde culturale, istorice, dar și economice.

Sunteți oameni apreciați în comunitățile în care trăiți, sunteți bine integrați și cred că merită subliniat că aveți o contribuție importantă la dezvoltarea țării în care trăiți.

Faptul că relațiile româno-italiene sunt la acest nivel se datorează și acțiunilor dumneavoastră din plan profesional, dar și personal, comunitatea fiind un vector de cea mai mare importanță în relația bilaterală.

Sunt aici, în Italia, și acest lucru mă bucură foarte mult, români care au devenit lideri în comunitățile lor, unii au fost aleși în cadrul autorităților locale de multe ori chiar, inclusiv, desigur, cu voturile italienilor din acea comunitate, fiind prețuiți, recunoscuți și respectați pentru contribuția lor în diferite domenii.

Dragi români din Italia,

Sunteți o forță, nu numai prin numărul mare, ci și prin faptul că aveți un cuvânt de spus în comunitățile dumneavoastră. De aceea, vă îndemn: fiți solidari și fiți uniți!

Fiecare român din Italia este un reprezentant, un ambasador al țării sale, România, și toți laolaltă faceți cinste atât României, cât și Italiei. În același timp, aveți un rol foarte, foarte important, puteți să contribuiți semnificativ la o mai bună înțelegere între popoarele noastre. Și puteți, întorcându-vă acasă, să transmiteți celor care nu au putut participa astăzi, aici, care nu au putut să vină la această întâlnire că Președintele României știe ce nevoi au, știe ce realizări au, știe ce speranțe au pentru România și puteți să le spuneți că sunt mereu alături de voi! Mulțumesc!”

.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.