Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO - Klaus Iohannis, nemulțumit de politizările făcute sub guvernarea PNL-USR-PLUS: 'Mai e mult de lucru'

Klaus Iohannis pălărie

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că se aşteaptă la o accelerare a procedurilor de reformare a instituţiilor publice şi a transmis acest mesaj şi conducerii coaliţiei. „Voi urmări cu foarte mare atenţie să se întâmple aceste lucruri”, a mai spus şeful statului, relatează News.ro.

„Este evident că mai e mult de lucru şi nu aş vrea să intru în detaliile unor cazuri concrete care vor fi explicate de miniştrii de resort sau de alţii care răspund direct de aceste chestiuni, însă pot să vă spun că mă aştept la o accelerare a procedurilor şi la o accelerare a procedurilor de reformare. Acest lucru l-am spus şi conducerii coaliţiei şi voi urmări cu foarte mare atenţie să se întâmple aceste lucruri”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat într-o conferinţă de presă marţi dacă e mulţumit de ritmul în care evoluează depolitizarea şi reprofesionalizarea instituţiilor statului, în contextul numirilor la APele Române, ANSVA sau numirea fiicei partenerei de viaţa a lui Marcel Vela într-un post de subsecretar de stat.

Pe 13 aprilie fiica partenerei de viaţă a fostului ministru de Interne Marcel Vela, Andra-Sabrina Pleşa, a fost numită vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate printr-o decizie a premierului Florin Cîţu.

Şeful Executivului a afirmat, întrebat miercurea trecută, când va fi prezentat raportul în urma verificărilor făcute de Corpul de Control la Apele Române, că va solicita situaţia cu privire la stadiul raportului, însă de fiecare dată când un raport a fost finalizat, el a fost prezentat public.

Fosta chelneriţă care fusese angajată la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad a demisionat, în urma materialului Recorder. Postul inginerului Gabriel Musteaţă, care s-a opus angajărilor politice şi a vorbit cu jurnaşiştii a fost desfiinţat, acesta fiind lăsat să plece după o experienţă de 25 de ani. Singurul care a rămas în funcţie este directorul Petru Avram, vicepreşedntele PNL Iaşi.

Citește și: CTP îl face PRAF pe Klaus Iohannis: 'Ești ridicol și jenant. E de-a dreptul grotesc!' .

Procurorii DNA Iaşi au dispus urmărirea penală a mai multor suspecţi, în legătură cu angajarea fictivă la Primăria Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, a două persoane care ulterior au fost detaşate la Apele Române. Primarul, viceprimarul şi secretarul comunei sunt cercetaţi penal pentru abuz în serviciu, la fel şi Petru Avram, directorul Administraţiei Bazinale de Apă (A.B.A) „Prut-Bârlad”. Cele două persoane angajate fictiv sunt acuzate de complicitate la abuz în serviciu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.