Klaus Iohannis nu atinge pragul psihologic: liberalii și-au fixat obiectivul pentru turul II/SURSE

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 11-11-2019

Actualizat: 11-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos - George Călin

În campania electorală, liberalii vorbeau despre scoruri record pentru Klaus Iohannis. În sâptămâna premergătoare alegerilor, liderii PNL au cerut mobilizare maximă pentru ca Iohannis să obțină chiar peste 50% în primul tur.

Citește și: Au înviat baronii PSD: Viorica Dăncilă a defilat în fiefurile roșii. Detaliul care echilibrează turul II

Ulterior, liderii PNL au revenit la un obiectiv mai realist și au impus drept obiectiv un scor ”cu 4 în față”. Acest prag psihologic de peste 40% nu a fost atins, ceea ce, spre deosebire de euforia arătată în public, în culise a generat mare deranj. Scorul de 36,91% pentru Klaus Iohannis nu este chiar marșul triumfalist la care se așteptau liderii PNL.

Surse din PNL ne-au precizat că în cursul acestei zile va fi organizată o ședință de campanie, în cadrul căreia se vor analiza rezultatele, iar președinții de organizații cu cele mai slabe rezultate vor fi scoși la raport.

Calculele de la PNL arată că obiectivul turului II este să treacă de 60% și cei optimiști speră chiar la un procent apropiat de 70%. Surse din PNL ne-au precizat că orice scor sub 60% va fi considerat un eșec, iar liderii de filiale care nu scot un rezultat bun ar putea fi executați. Conform surselor noastre revine în actalitate celebra listă a ultimilor 10 președinți de organizații, care vor fi schimbați, dacă va fi un rezultat slab.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri