Fostul șef al statului, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de condoleanţe după moartea lui Ion Iliescu, în care a subliniat că perioadele în care acesta a condus România au avut un impact semnificativ asupra ţării, informează Agerpres.
"Primul Preşedinte ales al României post-decembriste, Ion Iliescu, s-a stins astăzi din viaţă. Mandatele sale de preşedinte au avut un impact semnificativ asupra României. Transmit condoleanţe soţiei şi celor apropiaţi! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!", se arată într-un mesaj al fostului preşedinte al României Klaus Iohannis.
Fostul președinte Ion Iliescu a murit în acestă după amiază la spitalul SRI Agripa Ionescu unde era internat de mai mult timp după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte avea 95 de ani.
Ion Iliescu a fost internat timp de 2 luni
Starea generală se deteriorase, devenind critică, cu instalarea progresivă a disfuncțiilor multiple de organe, cu afectare respiratorie severă și rezervă ventilatorie semnificativ redusă.
Detalii AICI
Comentează