Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorii Jose Guillermo Ordorica Robles (Statele Unite Mexicane), Roberto Cesar Hamilton Magana (Republica Cuba), Serghei Minasian (Republica Armenia) şi Eros Gasperoni (Republica San Marino) cu ocazia prezentării de către aceştia a scrisorilor de acreditare.
Preşedintele Klaus Iohannis a urat fiecărui ambasador succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-i de întregul sprijin al autorităţilor române în acest sens, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
La întrevederea cu ambasadorul mexican, preşedintele Iohannis a exprimat aprecierea pentru dinamica pozitivă a relaţiilor dintre România şi Mexic şi a subliniat importanţa dezvoltării cooperării economice, în contextul în care Mexicul este al doilea cel mai important partener comercial al României în America Latină.
La rândul său, ambasadorul Statelor Unite Mexicane a menţionat creşterea cooperării în domeniul turismului, dar şi oportunităţile de investiţii din ţara sa, în domenii ca producerea energiei electrice şi extracţia de petrol. În acest context, a fost amintit cadrul favorabil al relaţiilor dintre Mexic şi Uniunea Europeană, de care va beneficia şi relaţia bilaterală.
În cadrul întrevederii cu ambasadorul Cubei, şeful statului a exprimat interesul părţii române de a dezvolta relaţiile economice dintre cele două state. Totodată, a fost evocată cooperarea la nivel multilateral, inclusiv în cadrul ONU.
Preşedintele Iohannis a încurajat dezvoltarea dimensiunii economice a relaţiei bilaterale cu prilejul întrevederii cu ambasadorul Armeniei. A fost evocată, în cadrul discuţiilor, şi relaţia cu caracter istoric dintre cele două state şi popoare, dialogul politic, academic şi cultural, inclusiv plecând de la contribuţia deosebită a comunităţii armene din România.
Ambasadorul armean a mulţumit şefului statului pentru sprijinul acordat de statul român comunităţii armene, care beneficiază de modelul intercultural românesc de raportare la minorităţile naţionale. A fost amintit şi contextul favorabil al semnării recente, în marja Summitului Parteneriatului Estic de la Bruxelles din noiembrie 2017, a Acordului de Parteneriat Consolidat şi Cuprinzător între Uniunea Europeană şi Republica Armenia, precum şi buna cooperare dintre cele două ţări în cadrul organizaţiilor internaţionale, inclusiv în Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
Discuţiile cu ambasadorul Republicii San Marino au reliefat dinamizarea cooperării dintre cele două state în plan politic şi economic, precum şi cadrul de cooperare dintre Republica San Marino şi Uniunea Europeană, cu accent pe procesul de negociere, aflat în curs, al Acordului de Asociere al acestui stat cu UE.
Klaus Iohannis s-a întâlnit joi cu ambasadorii Mexicului, Cubei, Armeniei și San Marino
Explorează subiectul
Articole Similare

130
București, afectat de criza din Orient. Mihai Fifor: O idee neinspirată să ataci Iranul într-un weekend
130

991
Cine este Ayatollahul Alireza Arafi care va conduce Iranul ca interimar: Lider al Hawza Qom, Marja Taqlid și figura cheie în Iran
991

112
Spațiile aeriene din Orientul Mijlociu rămân închise. MAE monitorizează situația în regim de criză
112

4.196
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
4.196

196
Ţoiu: Moartea ayatollahului Ali Khamenei, moment de cotitură. Susţinem dreptul iranienilor de a-şi alege viitorul
196

1.234
Ministrul Oana Țoiu, ultimele informații despre românii din regiunea de conflict; MAE pregătește resurse suplimentare după valul de apeluri
1.234

1.148
Cine a fost Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Putere, influență și conducere
1.148

1.742
Bolojan, prima reacție după alerta MAE privind românii din zona de conflict: 'Prioritatea noastră este siguranța fiecărui român'
1.742

1.359
MAE, despre conflictul din Orientul Mijlociu: Aproximativ 1.000 de români monitorizați în zona de conflict
1.359

2.469
USR schimbă regulile jocului: Dominic Fritz întărește controlul la centru și introduce execuțiile politice în statutul partidului
2.469

3.178
VIDEO Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, blocat în Dubai: „Trei rachete au fost interceptate deasupra hotelului”
3.178

3.444
România, în alertă! Structurile MAI, monitorizare și atenție sporită la toate obiectivele de interes, după declanșarea războiului SUA-Israel în Iran
3.444

4.733
Mesaj direct de la Guvern către criticii lui Nicușor Dan: 'Nu doar că am găsit ușa de la Casa Albă, am stat lângă președintele SUA'
4.733

















Comentează