DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

KMG International, proprietarul Rompetrol, și-a majorat profitul cu 70% în primul trimestru al anului 2018

rompetrol kmg

KMG International, proprietarul Rompetrol, a continuat în trimestrul I 2018 majorarea rezultatelor operaționale și financiare, pe fondul dezvoltării activităților de trading și retail cu produse petroliere în România și în regiunea Mării Negre, arată un comunicat transmis luni de grupul petrolier, informează Mediafax.

Astfel, KMGI a înregistrat în T1 2018 un rezultat operațional (EBITDA) de circa 47 de milioane de dolari, în creștere cu 12% față de indicatorul consemnat în perioada similară din 2017, dar și o majorare cu peste 70% a profitului net, până la un nivel de 8,5 milioane de dolari. În același timp, cifra brută de afaceri a ajuns la 2,76 miliarde de dolari, cu circa 40% peste rezultatul din T1 2017.

„Rezultatele au fost susținute și de creșterea cu 27% a cantităților de materii prime procesate în unitățile de producție ale Grupului - rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și divizia de petrochimie. Cea mai mare unitate de profil din România - Petromidia Năvodari - a procesat în T1 2018 o cantitate record de 1,52 milioane de tone de materii prime (+27%) și a atins un grad de utilizare a capacității de rafinare de 98,5% (+25%)”, se menționează în comunicat.

„Pentru 2018 ne-am propus să punem accent pe extinderea activităților de trading și retail ale Grupului, dar și continuarea implementării programelor interne pentru dezvoltarea etapizată și diversificarea ulterioară a business-ului. Factorul de bază al creșterii a devenit astfel atingerea în perioada de raportare a unor noi rezultate record de performanță operațională și de productivitate maximă, care depășesc rezultatele atinse la sfârșitul lui 2017”, a declarat Alexey Golovin, vicepreședinte pentru Dezvoltare Corporativă și Strategie al KMG International.

Vezi și: Compania de stat Oil Terminal Constanţa, contract de milioane de lei cu OMV Petrom, pentru transportul ţiţeiului timp de un an

Rezultatele financiare ale segmentului de rafinare au fost influențate pozitiv de condițiile de piață favorabile (marja de rafinare 44,5 dolari/tonă), precum și de continuarea programelor începute în 2014 privind optimizarea proceselor de producție (creșterea ponderii produselor albe din totalul produselor finite) și a consumului de energie, dar și eficientizarea costurilor de operare.

În România, vânzările totale de produse petroliere s-au majorat cu circa 3% în primul trimestru, până la un nivel de 576.000 de tone, livrările directe ale rafinăriei Petromidia către clienții non-Grup înregistrând o creștere de peste 40%. În același timp, rafinăria Vega Ploiești și divizia de petrochimie și-au îmbunătățit vânzările de produse pe piața internă cu circa 22%, respectiv 11%.

„Pe fondul condițiilor meteorologice severe din luna martie, divizia de retail a Grupului în România - Rompetrol Downstream a consemnat în T1 2018 un volum total al vânzărilor de carburanți de 487.000 de tone, în ușoară scădere față de nivelul din primul trimestru al anului trecut. Din această cantitate, circa 30% a fost comercializată prin stațiile Rompetrol, indicator în creștere cu 3% față de cel atins în perioada similară a anului trecut”, se mai arată în comunicat.

Compania și-a continuat în primul trimestru extinderea prezenței la nivel național dar și a programului de rebranding al stațiilor sale (GPL, Partener Rompetrol, Rompetrol Expres). La finele lunii martie, segmentul de distribuție al Rompetrol Downstream cuprindea 818 puncte de comercializare carburanți (stații proprii, stații partener, stații mobile, baze interne de 9 și 20 de metri cubi), în creștere cu 66 de unități față de martie 2017.

Rompetrol Downstream a înregistrat o creștere semnificativă a vânzărilor de produse din magazinele și restaurantele aferente benzinărilor, cu circa 34% față de T1 2017.

Vezi și: Conform statisticilor efectuate de Eurostat, România se clasează în topul celor 10 țări din UE cu cea mai mică rată a șomajului în luna mai

La nivel regional, cantitățile totale de carburanți comercializate prin subsidiarele Grupului din Bulgaria, Georgia și Republica Moldova în T1 2018 s-au ridicat la peste 216.000 de tone, în creștere cu 3% față de nivelul atins în perioada ianuarie - martie a anului trecut.

Cu o cotă de 48%, Grupul este cel mai mare furnizor de produse petroliere în Moldova, fiind în același timp și un jucător important în sectorul de retail, unde deține - prin cele 85 de stații Rompetrol - o cotă de 25%. KMG International și-a propus atingerea în următorii 4 ani a unor cote de 24% în România, 25% în Georgia, 30% în Republica Moldova și 12% în Bulgaria.

Divizia de Trading a Grupului a consemnat în primul trimestru un volum total al materiilor prime și produse petroliere tranzacționate de circa 6,7 milioane tone, în creștere cu 18% față de nivelul obținut în T1 2018. Acestea au cuprins și materiile prime livrate pentru aprovizionarea unităților de producție ale Grupului, dar și transferul/vânzarea de produse petroliere către subsidiarele din regiune și parteneri externi.

Vezi și: Studiu: Peste 400 de agenții de turism au fost închise în perioada 2016-2017

Exportul de produse petroliere vândute de KMGT în T1 2018 a ajuns la 1,3 milioanede tone, o cantitate dublă față de nivelul înregistrat în perioada similară din 2017. În același timp, vânzările en gross și cu amănuntul prin canalele interne și externe s-au majorat în perioada ianuarie-martie cu circa 60%, până la 1,9 milioane de tone.

KMGT este, de asemenea, singurul operator al volumelor de țiței produse de KazMunayGas pentru export. Astfel, KMGT efectuează livrări de țiței către rafinăria Petromidia și operațiuni de tranzacționare pentru vânzarea țițeiului pe piețele internaționale.

„KMG International va continua în perioada următoare implementarea programelor de optimizare și eficientizare a cheltuielilor de procesare, logistice și distribuție, dar și de transformare a activităților curente pentru îmbunătățirea costurilor operaționale și creșterea profitabilității”, menționează reprezentanții grupului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.