UDMR nu a luat încă nicio decizie cu privire la moţiunea de cenzură depusă de PSD, urmând ca poziţia Uniunii să fie decisă marţi după-amiază sau miercuri dimineaţă în cadrul grupurilor parlamentare, a anunţat preşedintele grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, care a precizat că PSD ar trebui să aibă maturitatea să rezolve conflictul intern, conform Agerpres. "Nu am luat nicio decizie, a fost o şedinţă a grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor. Decizia pe moţiune se va lua în grupurile reunite, care se vor întruni, probabil, mâine în a doua parte a zilei sau miercuri dimineaţă. (...) Orice decizie legată de plen se ia în şedinţa comună a grupurilor parlamentare. (...) Eu cred că PSD ar trebui să aibă maturitatea să ducă un conflict intern la o soluţie, pe de altă parte, fiind un partid parlamentar, nici nu pot să exclud ca un partid parlamentar să nu se poziţioneze participând sau neparticipând la vot la moţiunea de cenzură", a afirmat Korodi Attila.
Korodi Attila (UDMR): PSD ar trebui să aibă maturitatea să ducă un conflict intern la o soluţie
Explorează subiectul
Articole Similare

67
DOCUMENT Noul ministru al Educației, Mihai Dimian, achiziționa case de vacanță și terenuri în plină pandemie. Ce mai scrie pe declarația de avere
67

1.162
Fost ministru al Muncii, tranșant după proiectul de buget prezentat de premier: 'Nu sunteți o soluție, sunteți o problemă din ce în ce mai mare pentru România'
1.162

41
Felix Stroe îl acuză pe premier de blocarea bugetului: 'Atitudine inflexibilă și sfidătoare la adresa Coaliției'
41

1.399
AUR face praf Comisia Europeană: Prețul gazelor e de șase ori mai mare ca în SUE. Nu se pricep!
1.399

2.098
Nota de plată pentru întâlnirea primarilor: aproape jumătate de milion de euro pentru evenimentul de la București care a reunit edilii de comune
2.098

1.470
'Mesianicul premier' și disputa pe taxe: Daniel Zamfir critică reducerea impozitării pentru multinaționale
1.470

5.303
Scenariul „mazilirii” lui Bolojan
5.303

3.682
VIDEO Sorin Grindeanu a văzut declarațiile lui Ilie Bolojan și vine instant cu replica: O spun încă o dată, ca să fie clar!
3.682

113
VIDEO Ilie Bolojan refuză să-l remanieze pe ministrul Justiției, în ciuda apelurilor din spațiul public
113

1.230
VIDEO Ilie Bolojan admite că în interiorul PNL există un război mocnit: 'Nu toate lucrurile sunt perfecte, vedem diferit situațiile'
1.230

143
Diana Șoșoacă avertizează asupra unei posibile escaladări nucleare în războiul din Ucraina
143

5.242
VIDEO Ilie Bolojan vine cu un model revoluționar pentru reorganizarea administrativ-teritorială a României
5.242

1.498
VIDEO Bolojan, despre riscul ca litrul de combustibil să ajungă la 10 lei: 'Nu pot face o astfel de predicție, depinde de evoluția crizei din Golf'
1.498

















Comentează