Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kosovo adoptă moneda euro - Dinarul devine istorie

impact.ro
moneda euro

Începând de la 1 februarie moneda euro va fi singurul mijloc de plată în Kosovo, inclusiv în zonele majoritar sârbe care folosesc dinarul sârb, ceea ce ar putea provoca noi tensiuni cu Serbia, relatează joi presa locală, citată de agenţia EFE.

Portalul kosovar Kossev scrie că, potrivit dispoziţiei Băncii Centrale a Kosovo, "unica monedă permisă pentru efectuarea de tranzacţii cash în sistemul de plăţi al Republicii Kosovo este euro".

Această decizie implică eliminarea operaţiunilor de plată în moneda Serbiei, efectuate până în prezent în zonele populate de sârbi după ce Kosovo şi-a proclamat unilateral independenţa în anul 2008.

De la sfârşitul războiului din Kosovo, în 1999, aceasta a folosit ca monedă mai întâi marca germană, apoi euro din anul 2002, la fel ca vecina Muntenegru, care de asemenea nu face parte din UE.

Pentru Belgrad, eliminarea completă a dinarului sârb din Kosovo constituie o nouă presiune asupra sârbilor kosovari, care formează aproximativ 5% din populaţia Kosovo şi denunţă discriminări, intimidări şi rele tratamente din partea guvernului de la Pristina condus de naţionalistul de stânga Albin Kurti.

Serbia vede în noua decizie a kosovarilor de asemenea o lovitură aplicată normalizării relaţiilor între Kosovo şi Serbia, dialog mediat de UE şi sprijinit de SUA.

"Dacă pun în practică lucruri precum anularea tranzacţiilor de plată şi eliminarea dinarului, atunci Kurti chiar pune pe masă toate cărţile astfel încât să nu mai existe niciun dialog", a declarat şefa guvernului sârb, Ana Brnabic.

Numeroşi sârbi kosovari îşi primesc salariile, pensiile şi ajutoarele sociale în dinari din Serbia şi există instituţii, precum cele din învăţământ şi sănătate, care funcţionează conform sistemului sârb, prin urmare impunerea euro va afecta în mare măsură populaţia sârbă din Kosovo.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.