Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kovesi prezinta bilantul activitatii DNA. Victor Ponta, prezent la eveniment

kovesi
"A fost desemnată o nouă echipă managerială la nivelul structurii centrale și au fost numiți noi procurori-șefi la nivelul unor structuri teritoriale. A fost modificată semnificativ competența direcției și au fost adoptate acte normative importante, care au schimbat regimul instrumentelor investigative folosite în anchetele anticorupție. Totodată, a fost anul în care presiunile publice la adresa procurorilor au înregistrat un trend puternic ascendent. Este încurajator însă că această situație a determinat o reacție fără precedent a societății civile și a observatorilor internaționali", a afirmat Kovesi la prezentarea Raportului de activitate al DNA pe anul 2013. Ea a subliniat că DNA este considerată un model de bune practici la nivel european iar acest standard demonstrează că este o instituție matură și care își îndeplinește rolul, independent de provocările de moment. "Anul 2013 a demonstrat că cea mai importantă resursă a Direcției Naționale Anticorupție este cea umană. Consolidarea unui corp de procurori și polițiști cu experiență în finalizarea investigațiilor complexe și pregătiți să reziste unor presiuni unice pentru sistemul judiciar reprezintă cea mai importantă realizare pe care trebuie să o marcăm astăzi. Menținerea acestei culturi instituționale reprezintă o condiție esențială pentru a asigura în continuare eficiența luptei anticorupție", a subliniat șefa DNA. Kovesi a menționat că datele statistice confirmă eficiența activității DNA, precum și faptul că resursele investigative sunt canalizate către cauzele de corupție la nivel înalt cu finalitate judiciară. Ea a arătat că cea mai importantă modificare intervenită în 2013 a fost OUG 63, prin care, la propunerea DNA, au fost scoase din competența acestei structuri investigarea cazurilor de înșelăciune, evaziune fiscală și a celor prevăzute în Codul vamal al României cu prejudicii de peste un milion de euro. "Propunerea s-a întemeiat pe analize care au arătat că includerea lor în competența acestei structuri a dus la supraîncărcarea instituției, cu consecințe negative asupra celerității soluționării cauzelor. Mai mult, distincția arbitrară între cauze de aceeași natură în funcție de valoarea prejudiciului îngreuna stabilirea organului judiciar competent, ceea ce a făcut ca declinările către alte unități de parchet să reprezinte mai mult de o treime din totalul soluțiilor pronunțate în aceste cauze", a mai spus Kovesi. Șefa DNA a susținut că adoptarea legilor de punere în aplicare a noilor coduri a determinat formularea unor propuneri de armonizare a unor dispoziții pentru evitarea aplicării neunitare a normelor penale sau a interpretării diferite a unor dispoziții. "Am plecat de la premisa că divergențele de opinii nu trebuie să blocheze soluționarea rapidă a problemelor sistemului iar elaborarea politicii penale trebuie făcută cu implicarea celor ce sunt chemați ulterior să aplice legea, pentru ca aceasta să fie durabilă și accesibilă. (...) DNA reprezintă o formulă de succes în cadrul reformei sistemului judiciar din România și constituie un bun exemplu pentru instituții similare din statele europene, astfel că una dintre provocările anului 2014 este menținerea stabilității instituționale și a independenței structurii", a precizat Kovesi. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.