Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kovesi propune o nouă lovitură pentru corupți

coruptie

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, susţine că, din perspectiva instituţiei pe care o conduce, ar fi nevoie de o modificare legislativă pentru ca persoanele care au fost condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu îşi mai poată exercita funcţia, potrivit Agerpres.

'Din perspectiva DNA, am spus de mai multe ori că ar trebui o modificare legislativă prin care persoane care sunt condamnate definitiv pentru fapte de corupţie să nu mai poată exercita în continuare funcţia de care s-au folosit sau funcţia în care au comis fapte de corupţie', a spus Kovesi duminică, la Pro Tv.

Acesta a arătat că au existat situaţii în care persoane aflate în funcţii importante au fost condamnate definitiv, însă nu şi-au pierdut funcţiile, dând exemplul unor parlamentari.

'Am văzut de foarte multe ori situaţii în care persoane care au deţinut funcţii importante au fost condamnate definitiv şi cu toate acestea şi-au păstrat poziţia. Au fost parlamentari, spre exemplu, care au fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie şi cu toate acestea au continuat să fie parlamentari, nu şi-au pierdut funcţia, au continuat să meargă în Parlament, să voteze legi, să primească salariu', a declarat Kovesi.

În context, procurorul şef al DNA a precizat că poate ar fi nevoie de o dezbatere la nivelul societăţii pentru a se stabili dacă se impune o modificare legislativă cu privire la acest aspect.

'Poate la nivel de societate ar trebui să ne gândim dacă nu cumva astfel de situaţii pot fi rezolvate şi legislativ, mai ales când avem hotărâri de condamnare definitivă', a mai declarat Kovesi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.