Kremlin Cup - Simona Halep și-a aflat adversara din optimi

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-10-2021

Actualizat: 20-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Wimbledon

Jucătoarea rusă Veronika Kudermetova, locul 32 WTA, s-a calificat, marţi, în optimile de finală al turneului de categorie WTA 500 de la Moscova.

Ea a învins-o greu, marţi, în prima manşă, cu scorul de 4-6, 7-6 (3), 6-4, pe compatrioata ei Oksana Selehmeteva, 18 ani, locul 238 WTA, venită din calificări, după un meci de două ore şi 20 de minute.

În optimi, adversara învingătoarei va fi Simona Halep, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 8, care a trecut, tot marţi, cu scorul de 6-1, 6-4, de rusoaica Anastasia Potapova, locul 68 WTA.

Halep, 30 de ani, şi Kudermetova, 24 de ani, s-au mai întâlnit o dată în circuit, în acest an, în turul al treilea al Australian Open, când românca s-a impus cu 6-1, 6-3.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri