Kremlinul anunță că la negocierile de la Geneva vor fi discutate 'principalele probleme' cu Ucraina, inclusiv cele legate de teritoriu

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 16-02-2026 18:29

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Pravda.com

Kremlinul a anunţat luni că ceea ce a numit „principalele probleme”, inclusiv chestiunile sensibile legate de teritoriu, vor fi discutate în cadrul negocierilor de pace cu Ucraina, care vor avea loc la Geneva în această săptămână, relatează Reuters, conform news.ro.

Negocierile - între Rusia, Ucraina şi Statele Unite - vor avea loc marţi şi miercuri, într-un moment în care Kievul se află sub presiunea crescândă a Statelor Unite de a ajunge la un acord, iar Moscova cere cedarea întregii zone Donbas.

Kremlinul a confirmat că delegaţia rusă va fi condusă de Vladimir Medinski, consilier al preşedintelui Vladimir Putin.

„De data aceasta, ideea este de a discuta o gamă mai largă de probleme, inclusiv, de fapt, cele principale. Principalele probleme se referă atât la teritorii, cât şi la toate celelalte aspecte legate de cererile pe care le-am formulat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

El a spus că şeful serviciilor de informaţii militare, Igor Kostiukov, va participa, de asemenea, la discuţii, iar trimisul special al lui Putin, Kirill Dmitriev, va participa la un grup de lucru separat pe probleme economice.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că doreşte să medieze încetarea unui conflict pe care l-a numit o „baie de sânge” fără sens, deşi Rusia şi Ucraina rămân în mare dezacord în ceea ce priveşte problemele-cheie, inclusiv teritoriul, cine controlează centrala nucleară de la Zaporojie şi care va fi rolul trupelor occidentale în Ucraina postbelică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri