Kremlinul a comentat luni că percepţia serviciilor secrete americane asupra obiectivelor preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit căreia liderul de la Moscova ar vrea să cucerească toată Ucraina şi să recupereze părţi din Europa care au făcut cândva parte din Uniunea Sovietică, este una greşită, relatează Reuters, conform agerpres.ro.
Reuters a citat şase surse neidentificate care au afirmat că rapoartele serviciilor secrete americane continuă să avertizeze că Putin nu şi-a abandonat obiectivele de a cuceri toată Ucraina şi de a recupera părţi din Europa care au aparţinut fostei Uniuni Sovietice, inclusiv teritorii ale unor membri ai NATO.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru presă la Moscova că nu ştie cât de fiabile sunt sursele citate de Reuters, dar că, dacă raportul este corect, atunci concluziile serviciilor secrete americane sunt greşite.
"Acest lucru nu este deloc adevărat", a spus Peskov despre concluziile serviciilor secrete americane, aşa cum au fost relatate de Reuters.
Avertismentele serviciilor secrete americane
Rapoartele serviciilor secrete americane avertizează că liderul rus Vladimir Putin nu a renunţat la obiectivele sale de a captura întreaga Ucraină şi de a revendica părţi din Europa care au aparţinut fostului imperiu sovietic, au afirmat şase surse familiarizate cu serviciile secrete americane, pe fondul negocierilor pentru încheierea războiului, potrivit ziare.com.
Rapoartele prezintă o imagine complet diferită de cea descrisă de preşedintele american Donald Trump şi negociatorii săi de pace din Ucraina, care au afirmat că Putin doreşte să pună capăt conflictului.
Ultimul raport datează de la sfârşitul lunii septembrie, potrivit uneia dintre surse.
Informaţiile sunt în contradicţie cu negările lui Putin, care susţine că nu reprezintă o ameninţare pentru Europa.
Evaluările Statelor Unite s-au menținut constante de la lansarea invaziei pe scară largă a Ucrainei, în 2022. Acestea coincid în mare parte cu pozițiile liderilor europeni și ale serviciilor de informații, care consideră că Vladimir Putin urmărește controlul asupra întregii Ucraine și asupra unor teritorii ce au aparținut fostului bloc sovietic, inclusiv din state membre ale NATO, potrivit surselor.
„Informaţiile secrete au indicat întotdeauna că Putin vrea mai mult”, a declarat Mike Quigley, membru democrat al Comitetului de Informaţii al Camerei Reprezentanţilor, într-un interviu acordat agenţiei Reuters. „Europenii sunt convinşi de acest lucru. Polonezii sunt absolut convinşi de acest lucru. Ţările baltice cred că ele sunt primele.”





























Comentează