Kremlinul salută declarația lui Trump privind propunerea lui Putin de a menține limitele nucleare stabilite

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 06-10-2025 13:14

Article thumbnail

Sursă foto: Wasin Pummarin / Panthermedia / Profimedia

Kremlinul a salutat luni declarațiile președintelui american Donald Trump, care a spus că propunerea președintelui Vladimir Putin de a păstra voluntar, pentru încă un an, limitele privind armele nucleare stabilite prin Tratatul New START i se pare „o idee bună”, conform mediafax.ro.

În septembrie, Putin a propus menținerea voluntară, pentru un an, a restricțiilor privind armele nucleare strategice desfășurate, prevăzute de Tratatul New START, ultimul acord de control al armelor dintre Rusia și Statele Unite, care urmează să expire la 5 februarie 2026, potrivit Reuters.

Întrebat despre această propunere, Trump le-a declarat jurnaliștilor duminică că „mi se pare o idee bună”.

„Desigur, salutăm o asemenea declarație”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Considerăm că aceasta oferă deja motive de optimism, sugerând că Statele Unite vor susține această inițiativă a președintelui Putin”.

Rusia și Statele Unite sunt, de departe, cele mai mari puteri nucleare, deținând aproximativ 87% din totalul arsenalului nuclear mondial - suficient pentru a distruge planeta de mai multe ori.

Potrivit Federației Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic, Rusia are un total de 5.459 de focoase nucleare, iar Statele Unite 5.177.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri