Kremlinul a acuzat din nou marţi Marea Britanie că este la originea exploziilor care au afectat în septembrie gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică, acestea fiind construite pentru a transporta gaz rusesc în Europa, relatează AFP şi Reuters, citează AGERPRES.
"Serviciile noastre de informaţii dispun de probe care sugerează că atacul a fost condus şi coordonat de specialişti militari britanici", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.
Kremlinul a mai precizat că ia în considerare "noi măsuri" în acest caz.
De asemenea, Kremlinul a transmis că nu a fost luată încă o decizie cu privire la reperarea celor două gazoducte deţinute de Rusia.
Sâmbătă, Ministerul rus al Apărării a spus că membri ai marinei britanice au aruncat în aer gazoductele Nord Stream, acuzaţie despre care Londra a spus că este falsă şi că urmăreşte să distragă atenţia de la eşecurile armatei ruse în Ucraina.
Kremlinul insistă că sabotajul asupra Nord Stream a fost coordonat de Londra şi ameninţă cu noi măsuri
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
1

106
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
106

1.533
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
1.533

940
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
940

39
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
39

1.866
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
1.866

33
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
33

1.763
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.763

65
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
65

68
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
68

34
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
34

1.908
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.908

2.346
New York Times dezvăluie detalii despre recuperarea Coifului de la Coțofenești: 'Un artefact foarte apreciat din România'
2.346
















Comentează