Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kremlinul nu intenţionează să-şi schimbe doctrina nucleară: Nu este vorba despre niște acțiuni rapide în acest sens

TASS
Kremlin

Kremlinul nu intenţionează să-şi schimbe în perioada următoare doctrina nucleară rusă, însă prevederile sale sunt comparate cu prevederile adoptate în Statele Unite ale Americii, a declarat, luni, secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, răspunzând la o întrebare în acest sens a Agenţiei TASS.

"Nu este vorba despre niște acțiuni rapide în acest sens" - a spus reprezentantul Kremlinului, răspunzând la întrebarea dacă doctrina nucleară a Rusiei ar putea fi ajustată. "Este vorba despre faptul că procesul de gândire are loc în mod constant, există o comparație a prevederilor doctrinare, acest lucru este analizat permanent la nivel de experți, inclusiv ţinându-se cont de modul în care se dezvoltă situația generală" - a subliniat Peskov. Amintim că, săptămâna trecută, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Moscova ar putea analiza posibilitatea "îmbrăţişării" practicilor Washingtonului privind asigurarea securităţii sale, inclusiv tactica aplicării unei lovituri de dezarmare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.