Presa rusă a anunțat cine este angajatul Ambasadei Republicii Moldova care a fost declarat „persona non grata”, precum și cine sunt oficialii moldoveni cărora le-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Federației Ruse, notează deschide.md.
Potrivit RIA și Kommersant, „persona non grata” pe teritoriul statului rus a fost declarat consulul Republicii Moldova la Moscova. Conform informației prezentate, aceasta reprezintă un răspuns „în oglindă” la expulzarea unui angajat al Consulatului rus la Chișinău.
Cât privește interzicerea de a intra pe teritoriul Rusiei, aceasta a fost aplicată în privința ministrului de Interne, Ana Revenco, precum și deputaților PAS Oazu Nantoi, Olesea Stamate și Lilian Carp.
De menționat că ambasadorul R.Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat în această dimineață la Ministerul rus de Externe.
Ca urmare, partea rusă a anunțat despre expulzarea unui angajat al Ambasadei R.Moldova la Moscova, precum și aplicarea unei interdicții de intrare în Rusia în privința mai multor oficiali moldoveni.
Săptămâna trecută, ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat la MAEIE ca urmare a incidentului produs pe Aeroportul din Chișinău, când oamenii legii au refuzat intrarea în R.Moldova a șefului Tatarstanului, Rustam Minnihanov. Atunci, au precizat autoritățile, mai mulți angajați ai Ambasadei Federației Ruse au dat dovadă de un comportament neadecvat în raport cu polițiștii de frontieră. Ca urmare, unul dintre angajații ambasadei ruse a fost declarat „persona non grata” pe teritoriul R.Moldova.
Moscova, la rândul său, s-a arătat nemulțumită de decizia autorităților de la Chișinău și a declarat că va răspunde la expulzarea diplomatului său.
Comentează