Harvard Crimson, cel mai vechi ziar universitar american, a anunţat pe site-ul său numirea afro-americanei Kristine Guillaume, în vârstă de 20 de ani, în postul de preşedintă a ziarului, relatează luni AFP preluata de Agerpres.
Este vorba de o mică victorie pentru diversitate în mass-media americane: ziarul prestigioasei universităţi americane Harvard va fi condus, pentru prima oară în cei 145 de ani de existenţă, de o tânără de culoare.
Kristine Guillaume, aflată în anul trei la istoria şi literatura afro-americană, este "prima femeie de culoare numită în postul de preşedintă în cei 145 de ani" de istorie a ziarului, care numără aproape 320 de colaboratori, notează Harvard Crimson, într-un articol consacrat acestei numiri.
Postul de preşedinte al ziarului universităţii din Boston, cunoscută pentru formarea elitelor americane, a fost adesea o trambulină de lansare spre posturi de putere: au trecut pe la preşedinţia ziarului foşti preşedinţi ca John F. Kennedy, Franklin Roosevelt, sau actualul preşedinte al CNN Jeff Zucker, care a condus ziarul în ultimul său an la Harvard.
În condiţiile în care Universitatea Harvard este atacată pentru discriminare faţă de cursanţii de origine asiatică, noua preşedintă are ca adjunctă o studentă de origine asiatică, Angela Fu.
Femeile sunt totuşi o raritate în fruntea ziarelor americane.
Potrivit unei anchete realizate de American Society of News Editors, la sfârşitul anului 2017, persoanele provenite dintr-o minoritate etnică (afro-americană, hispanică, asiatică) ocupau doar 13% din posturile de conducere în redacţiile americane în 2016.
Kristine Guillaume, prima femeie de culoare numită preşedintă a ziarului Universităţii Harvard
București
11°C
Articole Similare

2
ICR Londra: Eveniment dedicat artei fotografice a lui Brâncuşi - pe 19 martie, la Galeria "Thaddeus Ropac"
2

2
Filmul românesc "Secretul insulei Pin-Up", prezentat la Stockholm, în Luna Francofoniei
2

10
Camere video la baia fetelor de la Liceul de Artă, după reclamaţii privind elevii fumători
10

11
Opera ieşeană are o nouă identitate vizuală, pentru a celebra 70 de ani de la înfiinţare
11

3
Conferinţele "Despre lumea în care trăim" - în 16 şi 17 mai, la Ateneul Român
3

8
Ciprian Ciucu va discuta cu oamenii de teatru pentru organizarea concursurilor de directori la 15 teatre din subordine: "Mă interesează să-i alegem pe cei mai buni"
8

13
Barbra Streisand va primi un Palme d'Or onorific la Cannes
13

32
Harvey Weinstein, încarcerat pentru viol, susţine că trăieşte „iadul” în închisoare
32

16
Cornee artificială din solzi de peşte, dezvoltată de cercetători ca posibilă alternativă mai ieftină la transplantul de cornee
16

19
Sala "Brâncuşi" de la Muzeul Naţional de Artă al României va fi redeschisă timp de 14 zile
19

232
Serghei Mizil - Biografie completă, vârstă, familie și cariera controversată
232

16
Bunurile arheologice ale MNU Alba Iulia, mutate la Aiud din cauza lipsei de spațiu
16

164
Cine este Mara Bănică: Biografie completă, carieră în jurnalism și viața alături de soțul ei
164

















Comentează