Kvaraţhelia se concentra "pe atac" înainte de a veni la PSG

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-11-2025 19:12

Article thumbnail

Sursă foto: bani.md

Atacantul Hvicea Kvaraţhelia a declarat marţi că, înainte de a veni la PSG sub comanda lui Luis Enrique, se concentra "pe atac", iar de atunci şi-a dat seama că "trebuie să contribuie în defensivă", el dorind de asemenea să devină "la fel de bun pe dreapta ca şi pe stânga", transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Înainte nu eram chiar aşa, mă concentram mai ales pe atac. Mi-am dat seama că fiecare jucător trebuie să contribuie în defensivă. Am progresat în acest domeniu datorită antrenorului. Dau totul, ajut 100% pe teren şi în afara lui. Când termin un meci, ştiu că am dat 100% şi că sunt pregătit pentru orice", a spus atacantul georgian, care a ajuns la PSG în urmă cu aproape un an.

"Cred că sunt multe aspecte la care pot progresa. Lucrez la aceste lucruri. Aş putea marca mult mai mult, aş putea da mai multe pase. În fiecare zi încerc să fiu cea mai bună versiune a mea", a insistat extrema, ce a precizat că preferă să joace pe stânga.

"Toată lumea ştie că îmi place să joc pe stânga. Dar în fotbal, trebuie să te poţi adapta, să fii polivalent. Nu este întotdeauna uşor, mai ales că am jucat mult pe stânga în cariera mea. Sper să fiu în cele din urmă la fel de bun pe dreapta ca pe stânga", a afirmat georgianul, recunoscând un început de sezon complicat: 3 goluri şi 4 pase decisive în 15 meciuri în toate competiţiile cu PSG.

"A fost greu, noi am avut un sezon lung şi nu ne-am odihnit prea mult. Nu a fost uşor să ne revenim fizic, dar am câştigat Supercupa. Suntem complet pregătiţi acum şi arătăm asta în fiecare meci. Mă simt foarte bine acum", a afirmat el.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri