Tenismanul australian Nick Kyrgios a acuzat în reţelele de socializare lipsa de respect la adresa sa după ce compatrioata Ashleigh Barty a primit a cincea sa Medalie Newcombe, pentru cel mai bun jucător de tenis din Australia, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Barty, fost lider WTA, s-a retras din activitate în martie, la scurt timp după ce a câştigat turneul Australian Open, punând capăt unei perioade de 44 de ani în care ţara gazdă nu a avut un campion în primul turneu de Mare Şlem al anului.
Ashleigh Barty a primit Medalia Newcombe, în cadrul unei ceremonii desfăşurate luni.
Kyrgios, care a avut cel mai bun sezon al său şi a jucat finala la Wimbledon, a distribuit pe Instagram o comparaţie grafică a performanţelor din 2022 reuşite de el şi de Barty, cu comentariul: ''LOL. Niciun pic de respect. Nu-mi pasă ...''
Nick Kyrgios a mărturisit de mai multe ori că simte că nu este apreciat destul în ţara sa natală, în ciuda faptului că atrage mulţi oameni şi atenţia presei de fiecare dată când joacă.
El a declarat presei săptămâna trecută că a fost o decizie ''uşoară'' de a nu juca în campania recentă a Cupei Davis, însă a precizat că ar putea reveni în echipă dacă ţara l-ar ''aprecia'' un pic mai mult.
Barty s-a declarat onorată de primirea acestui premiu: ''E un mod grozav de a spune adio acestei aventuri incredibile care a fost. O călătorie de-o viaţă, în care mi-am urmărit visurile şi am explorat tot ce a fost posibil în lume''.
Ashleigh Barty a uimit întreaga lume când a anunţat în martie, la 26 de ani neîmpliniţi că pune capăt carierei sportive, în care a obţinut trei titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2019), Wimbledon (2021) şi Australian Open (2022), câştigând şi Turneul Campioanelor (2019).
Kyrgios acuză lipsa de respect la adresa sa, după ce Barty a câştigat premiul Newcombe
București
6°C
Articole Similare

29
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
29

42
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
42

15
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
15

35
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
35

58
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
58

147
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
147

127
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
127

16
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
16

13
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
13

22
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
22

29
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
29

22
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
22

40
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
40
















Comentează