Un lucrător aflat într-un program de formare a fost închis în curtea leilor, la Grădina Zoologică din Belfast și apoi lăsat acolo de către colegii săi mai experimentați. Cu toate că leii erau liberi, aceștia nu i-au făcut nimic bărbatului, care a scăpat în mod miraculos de un atac al fioroaselor feline, informează The Telegraph.
Potrivit unei surse familiarizate cu detaliile incidentului, care ar fi avut loc săptămâna trecută, persoana a fost inițial în incintă alături de un membru al personalului pentru a se ocupa de felinele mari.
„Leii au fost inițial ținuți în bârlogul lor în timp ce (persoana) se afla în incintă cu un membru al personalului mai experimentat”, au declarat surse, pentru Belfast Telegraph.
Ei au spus că angajatul cu experiență a părăsit apoi padocul.
Poarta a fost încuiată, iar animalele erau libere să se deplaseze, ceea ce înseamnă că persoana era „închisă” cu leii și nu avea „unde să plece”.
Grădina zoologică din Belfast adăpostește o turmă de lei de Barbarie originari din Africa de Nord, dar acum dispăruți în sălbăticie.
Leii atacă în general omul
The Guardian scrie că lucrătorul neexperimentat închis cu leii făcea parte dintr-un program de formare profesională destinat tinerilor și șomerilor cu vârste între 50 și 64 de ani.
Nu este clar cât timp a fost acesta închis în compania leilor africani.
"Pot doar să-mi imaginez ce a fost în mintea acestei persoane. A fost foarte norocoasă că nu a fost ucisă sau rănită grav", a spus o sursă la curent cu incidentul, citată de The Guardian.
În general rare, aceste întâlniri între om și leu dincolo de gardurile de protecție ale locațiilor amenajate în scop educativ sau distractiv au, adesea, un deznodământ mortal.
În februarie, un leu de la o grădină zoologică din India a rănit mortal un bărbat care sărise în incinta sa.
Iar anul trecut, un leu de la o grădină zoologică privată din Gaza a ucis un băiat în vârstă de șase ani, după ce acesta a escaladat un gard de protecție.
Comentează