DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

La 215 ani de la moartea Sfântului Stareț Gheorghe, PS Timotei s-a rugat lui Dumnezeu să poarte de grijă Cernicăi

basilica.ro
ps timotei

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a liturghisit vineri la Mănăstirea Cernica, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Gheorghe, cel care a reîntemeiat lavra aflată în ruină în secolul 18, potrivit basilica.ro.

La predică, PS Timotei a amintit perioada grea prin care a trecut mănăstirea și a spus că deși Sfântul Cuvios Gheorghe era un om al rugăciunii profunde, „aproape în fiecare zi era văzut cu ucenicii săi lucrând, chivernisind bine această mănăstire care trecuse prin ruină și care nu mai avea ce oferi călugărilor de mâncare”.

„Era tradiția ca în fiecare dimineață din mănăstire să plece în cetatea Bucureștilor o căruță și acolo oamenii binevoitori aruncau pâine, fructe sau altceva pentru hrană. Se spune că de multe ori căruța aceasta venea goală din cetate”, a evocat Preasfinția Sa.

Sfântul Gheorghe rânduise și un program foarte intens de rugăciune și de strictă ascultare.

Citește și: Ex-demnitarul Costoiu RUPE TĂCEREA la ICCJ - A indicat-o pe Ecaterina Andronescu drept...

„La un moment dat erau la mănăstire, în vremea stăreției lui, 103 călugări. Și atunci când obștea s-a înmulțit, el a spus că va trebui făcută măcar câte o priveghere pe an pentru fiecare călugăr”.

Mănăstirea a fost și mai bine chivernisită în vremea Sfântului Calinic, dar, această rânduială a început, de fapt, din vremea Sfântului Stareț Gheorghe, a subliniat ierarhul.

„Ne rugăm Mântuitorului Hristos ca, pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Gheorghe, să poarte de grijă acestei mănăstiri, s-o ocrotească, să trimită oameni râvnitori care se vor îngriji de această tradiție cernicană atât de importantă care a așezat Mănăstirea Cernica în rândul marilor lavre ale Țării Românești și chiar ale lumii ortodoxe”.

„Ne rugăm ca Sfântul Cuvios Gheorghe să primească și rugăciunile pelerinilor care au venit astăzi aici pentru a-l cinsti și ale tuturor celor care vin mereu rugându-se la moaștele Sfântului ierarh Calinic și la ale Sfântului Cuvios Gheorghe”, a spus PS Timotei Prahoveanul.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a slujit vineri în Biserica „Sfântul Nicolae” din ostrovul Mănăstirii Cernica.

De sărbătoarea Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica s-au împlinit doi ani de când a fost instalat un nou stareț al așezământului monahal, protosinghelul Vasile Pârjol, și trei ani de când a fost sfințită biserica din ostrovul Cernicăi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.