Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

La Guvern s-a luat decizia: România începe războiul cu Pfizer

Sursa FOTO: Guvernul României
Ciolacu Guvern

Guvernul a aprobat memorandului prin care Ministerul de Finanțe va putea angaja o firmă de avocatură pentru a asista România în procesul vaccinurilor cu cei de la Pfizer. Primul termen al acestui proces va fi pe data de 20 februarie 2024.

”Aprobarea împuternicirii Ministerului Finanțelor pentru contractarea de servicii de asistență juridică și reprezentare în vederea asigurării reprezentării României în cauza înregistrată cu nr.F5331-23, aflată pe rolul Tribunalului de Primă Instanță francofon din Bruxelles, cu prim termen de judecată la data de 20.02.2024

Prin acest act normativ, Guvernul acordă Ministerului Finanțelor împuternicire pentru a contracta servicii juridice în vederea reprezentării României în faţa Tribunalului de Primă Instanță francofon din Bruxelles în cauza nr.F5331-23, în care compania Pfizer - BioNTech a acționat România în judecată pentru plata tuturor vaccinurile anti-Covid, achiziționate ca parte a contractului de aprovizionare a Uniunii Europene, semnat în anul 2021.

În acest sens, Ministerul Finanțelor va contracta în regim de urgență, un cabinet sau o societate de avocatură cu experiență relevantă care să îndeplinească toate condițiile legale necesare pentru apărarea intereselor României.

Totodată, structura juridică din cadrul Ministerul Finanţelor va prelua activitatea de reprezentare a statului în toate litigiile judiciare internaționale, inclusiv în cadrul dosarului judiciar din Regatul Belgiei, care să reglementeze expres această atribuție de reprezentare.

Urgența adoptării acestei măsuri este dată de termenul foarte scurt până la primul termen de judecată, respectiv 20.02.2024, timp în care se impune contractarea serviciilor juridice de asistenţă şi reprezentare. Ministerul Finanțelor preia această sarcină, având în vedere că Ministerul Sănătății nu a încheiat niciun contract de prestări asistență juridică și de reprezentare nici pentru instanțele naționale nici pentru jurisdicțiile internaționale, neavând experiență în contractarea de astfel de servicii.

Informații suplimentare:

La începutul acestui an, Romania a primit citația emisă de Tribunalul de Primă Instanță francofon din Bruxelles la data de 22.12.2023, în cauza înregistrată cu nr.F5331-23, promovată de către reclamanții PFIZER Inc., BIONTECH Manufacturing GmbH, Pfizer România SRL, având ca obiect Contractul de achiziție vaccinuri COVID-19, încheiat între contractant şi Comisia Europeană.

Astfel, România este obligată la executarea contractului de achiziție prin plata prețului pentru cele 28,94 milioane de vaccin rămase pe care le-a achiziționat, în valoare de circa 564 milioane euro, respectiv plata către Pfizer România a sumei de 2,78 miliarde lei și plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii, respectiv 22.500 euro.”, arată un comunicat al Guvernului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.