Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

La nivel naţional sunt libere 26 de paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, iar în Bucureşti sunt 11

independent.co.uk
pacient in coma spital

Un număr de 26 de paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 sunt libere la nivel naţional, iar în Bucureşti sunt 11, conform datelor anunţate marţi de autorităţi, potrivit news.ro.

”La nivel naţional există 1336 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1267 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. În Bucureşti sunt avizate de DSP 276 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. La nivel naţional sunt libere 26 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, iar în Bucureşti sunt 11 paturi libere la acest moment.”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

Citește și: Detalii INTERESANTE din dosarul în care a fost CONDAMNAT Valeriu Zgonea - La insistențele DNA...

”Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, precizează autorităţile.

Situaţia paturilor ATI destinate pacienţilor de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, neocupate: Argeş - 4, Braşov -3, Bucureşti - 11, Caras Severin - 2, Constanta - 1, Dolj -4, Harghita - 1.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.