Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

La Stejarul Bătrân, cel mai nou film regizat de Ken Loach, despre redescoperirea umanităţii şi a solidarităţii, din 5 ianuarie în cinematografe

sala cinema

"La Stejarul Bătrân/ The Old Oak", noul film regizat de Ken Loach, nominalizat la Palme d’Or, explorează viaţa dintr-un fost oraş minier al Marii Britanii, acum tulburată de sosirea refugiaţilor sirieni. O poveste captivantă despre redescoperirea umanităţii şi solidaritatea care ne leagă pe toţi, posibil ultimul film al maestrului cinematografiei sociale şi politice, din 5 ianuarie în cinematografe, distribuit de Independenţa Film, potrivit news.ro.

The Old Oak este un loc special. Nu numai că este ultimul pub rămas deschis, ci şi singurul spaţiu public în care oamenii se pot întâlni într-o comunitate minieră, cândva înfloritoare, care acum trece prin vremuri grele, după zeci de ani de declin. TJ Ballantyne (Dave Turner), proprietarul, ţine cu dinţii de The Old Oak, iar efortul lui este pus la încercare când cârciuma devine subiectul unei dispute teritoriale odată cu sosirea refugiaţilor sirieni care sunt aduşi în sat. O prietenie neaşteptată se înfiripă atunci când TJ întâlneşte o tânără siriană cu un aparat de fotografiat, Yara (Ebla Mari), alături de care încercă să găsească o cale pentru ca aceste două comunităţi să se înţeleagă.

Poveste profund emoţionantă despre pierdere, frică şi dificultatea de a găsi speranţă, La Stejarul Bătrân / The Old Oak este anunţat ca ultimul lungmetraj al cineastului în vârstă de 87 de ani, recunoscut pentru dramele sale sociale de impact: „În mod realist, ar fi greu să mai fac un alt film de lungmetraj. Producţia unui film durează caţiva ani, iar eu voi avea aproape 90 de ani şi capacităţile mele fizice scad. Memoria pe termen scurt dispare, iar vederea mea este destul de proastă acum, aşa că este destul de dificil să mă gândesc că voi mai face alt film”, spune Ken Loach.

Scris de colaboratorul său de cursă lungă, Paul Laverty, La Stejarul Bătrân a câştigat Premiul Publiclui la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno şi a fost nominalizat la Palme d’Or, fiind cel de-al 15 titlu din filmografia regizorului britanic prezentat la Cannes.

Într-un interviu acordat de Ken Loach, acesta povesteşte cum a apărut ideea filmului: „Realizasem două filme în nord-estul Angliei despre oameni prinşi în capcana unei societăţi fragmentate. Inevitabil, ambele filme se terminau tragic. Şi totuşi, acolo am întâlnit oameni de mare forţă şi generozitate, care au răspuns cu determinare şi curaj la provocările actuale. Ni s-a părut că trebuie să realizăm un al treilea film care să reflecte asta, fără a minimiza dificultăţile cu care se confruntă locuitorii şi încercările prin care a trecut regiunea în ultimele decenii".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.