Indonezia, care prezidează G20, a lansat duminică un fond pentru pregătirea în vederea viitoarelor pandemii, transmite Reuters. Preşedintele indonezian Joko Widodo a apreciat însă că fondurile alocate până acum pentru monitorizare, cercetare şi îmbunătăţirea accesului la vaccinuri sunt insuficiente.
Fondul este destinat ţărilor cu venituri mici şi mijlocii, iar preşedintele a declarat că se aşteaptă la mai mult sprijin pentru acestea, informează Agerpres.
Contribuţiile de până acum, inclusiv din partea Statelor Unite, a Uniunii Europene şi a Indoneziei se ridică la circa 1,4 miliarde de dolari. Printre donatorii privaţi şi organizaţiile filantropice care s-au alăturat efortului se numără şi fundaţia Bill şi Melinda Gates, menţionează Reuters.
Crearea fondului a fost o reacţie la frustrarea multor ţări în curs de dezvoltare faţă de modul în care au fost nevoite să facă faţă pandemiei de coronavirus. Statele bogate au stocat mare parte din resurse, cum ar fi vaccinul împotriva COVID-19.
Banca Mondială, care va administra fondul, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care asigură consilierea, au apreciat într-un raport că pentru pregătirea combaterii altor pandemii este nevoie de 10,5 miliarde de dolari anual.
Ministrul indonezian de finanţe Mulyani Indrawati a declarat că se aşteaptă la suplimentarea fondului cu contribuţii din partea Franţei şi a Arabiei Saudite. Ea nu a specificat care ar fi sumele respective, în schimb a făcut apel la propuneri din partea ţărilor care doresc să acceseze finanţarea.
La Summit-ul G20 omenirea este pregătită pentru o viitoare pandemie
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
1

1.009
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.009

1.818
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.818

35
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
35

1.202
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.202

2.932
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.932

39
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
39

3.067
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.067

2.168
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.168

160
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
160

93
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
93

3.965
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.965

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25
















Comentează