La un an de la dispariţia de pe radare a avionului companiei Malaysia Airlines ce efectua zborul MH370, Malaezia şi Australia au dat, duminică, asigurări că îşi păstrează speranţa de a localiza epava Boeingului 777, pentru a putea oferi răspunsuri familiilor ce trăiesc un coşmar fără sfârşit, relatează AFP.
Avionul cu zborul MH370, ce efectua legătura între Kuala Lumpur şi Beijing, a dispărut de pe radare la 8 martie 2014, cu 12 membri ai echipajului şi 227 de pasageri, dintre care două treimi erau cetăţeni chinezi.
La 29 ianuarie, Malaezia a anunţat oficial că această dispariţie este un accident, dar că, în pofida operaţiunilor internaţionale de căutare extrem de ample, avionul rămâne de negăsit.
Premierul malaezian Najib Razak, a cărui ţară este ţinta unor critici vehemente din partea familiilor victimelor, a ţinut să reafirme hotărârea sa de a le oferi răspunsurile cerute. În pofida "puţinelor elemente materiale" de care dispun anchetatorii, "Malaezia rămâne angajată în căutări şi îşi păstrează speranţa că avionul cu zborul MH370 va fi localizat", se spune într-un comunicat semnat de Razak.
Nave maritime explorează de luni de zile fundul marin în sudul Oceanului Indian, folosind sonare sofisticate care au restrâns deja cu circa 40% "zona prioritară de căutări" în partea cea mai septentrională a Oceanului Indian, pe circa 60.000 de kilometri pătraţi. Cu excepţia câtorva containere maritime, nimic nu a fost găsit încă în timpul acestei operaţiuni conduse de Australia şi programată să se încheie în mai.
Duminică, premierul australian Tony Abbot a anunţat că, în cazul în care aceste operaţiuni nu se soldează cu un succes, Australia şi partenerii săi "intenţionează să lanseze alte căutări" pe un perimetru ce echivalează cu 60.000 de kilometri pătraţi, fără a preciza locul unde se vor desfăşura acestea.
"O datorăm familiilor victimelor", a spus Abbott în timpul unei conferinţe de presă, declarându-se "rezonabil încrezător" în ceea ce priveşte şansele de succes ale căutărilor.
O echipă independentă de experţi internaţionali urmează să dea publicităţii duminică, la Kuala Lumpur, la orele 15.00 (07.00 GMT), un raport de etapă privind dispariţia avionului cu zborul MH370.
Explicaţia cea mai credibilă avansată până în prezent de responsabili ai anchetei este că o cădere bruscă a nivelului de oxigen în aparatul de zbor i-a făcut pe membrii echipajului şi pe pasageri să-şi piardă cunoştinţa. Avionul ar fi continuat să zboare pe pilot automat, până când, rămas fără combustibil, s-a prăbuşit în mare.
Premierul malaezian a recunoscut, duminică, faptul că "lipsa de răspunsuri şi de dovezi materiale - cum ar fi epava avionului - este o povară suplimentară" pentru familiile celor dispăruţi. Aceste familii sunt convinse, în marea lor majoritate, că Malaezia le ascunde adevărul.
Istoria aviaţiei civile mai cunoaşte un singur caz în care un avion ce transporta peste 100 de persoane a dispărut, soarta lui rămânând până acum necunoscută. Acest lucru s-a întâmplat în 1962, când un aparat de zbor al societăţii americane Flying Tiger Line, închiriat de armata americană, s-a volatilizat între insula Guam şi Filipine, cu 107 persoane la bord.AGERPRES
La un an de la dispariţia avionului Malaysia Airlines ce efectua zborul MH370, misterul rămâne
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

331
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
331

754
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
754

29
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
29

1.760
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
1.760

3.293
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
3.293

1.253
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.253

2.847
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
2.847

2.367
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.367

1.435
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.435

58
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
58

1.180
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
1.180

87
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
87

64
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
64
















Comentează