DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

La un pas de a fi LEGE: Promovarea practicilor antițigăniste vor fi pedepsite cu ÎNCHISOAREA

stirileprotv.ro
basescu tigani

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul legislativ ce definește termenul de „antițigănism” drept „percepția referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora”. Totodată, sunt definite manifestările și practicile discriminatorii și reglementate pedepsele pentru atitudinea anti-romă.

Mai mulți deputați USR, PMP, ALDE, PSD și minorități au propus, în Parlament, o propunere legislativă privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antițigănismului.

Citește și: Traian Băsescu s-a prăpădit de râs: Niciodată

Inițiatorii au invocat motive legate de o înțelegere mai precisă a practicilor discriminatorii, fiindcă în momentul de față, „antițigănismul este adesea folosit într-un sens restrâns pentru a indica atitudinea anti-romă sau exprimarea stereotipurilor negative în sfera publică sau discursul de ură”.

„Cu toate acestea, antițigănismul dă naștere unui spectru mult mai larg de expresii și practici discriminatorii, inclusiv multe manifestări implicite sau ascunse. Antițigănismul nu se referă numai la ceea ce se spune, ci și la ceea ce se face și la ce nu se face. Pentru a recunoaște impactul său complet, o înțelegere mai precisă este crucială”, completează inițiatorii proiectului.

Citește și: Anunț de ultimă oră al lui Rareș Bogdan: ‘Le vom tăia’

Inițiativa definește termenul „antițigănism” atât drept percepția referitoare la romi exprimată ca ură împotriva acestora, cât și manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva romilor, îndreptate împotriva romilor ori a proprietăților acestora, împotriva instituțiilor/ONG-urilor, liderilor comuntăților rome sau lăcașurilor de cult, taradițiilor și limbii.

Totodată, prin „organizație cu caracter antițigănist” se înțelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care își desfășoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antițigăniste. În această categorie pot fi incluse organizațiile cu sau fără personalitate juridică, partidele și mișcările politice, asociațiile și fundațiile.

Citește și: Complicele lui Dincă a șocat instanța! Ar fi violat și alte fete

Simbolurile antițigăniste sunt: drapele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antițigănismul.

Materialele antițigăniste sunt: imagini, mesaje text, conținut audio-video, precum și orice alte semenea reprezentări, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antițigănismul.

Citește și: Ministrul de Interne a văzut moartea cu ochii! Marcel Vela s-a prăbușit cu elicopterul

Promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antițigăniste se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

De asemenea, distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice alte mijloace, de știri și informații, materiale antițigăniste constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.

Citește și: Lovitură dură! Guvernul Orban taie ajutoarele copiilor cu handicap

Pedeapsă cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi se aplică și în cazul confecționării, vânzării, răspândirii, precum și pentru deținerea în vederea răspândirii de simboluri antițigăniste. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și utilizarea în public a simbolurilor antițigăniste. Dacă aceste acțiuni sunt săvârșite în interesul artei sau științei, cercetării ori educației sau în scopul dezbaterii unor aspecte e interes public, nu constituie infracțiune.

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antițigănist, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup. Dacă persoanele respective denunță autorităților existența organizațiilor, înainte ca aceasta să fi fost descoperită și să fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului, nu vor exista sancțiuni.

Citește și: Traian Băsescu s-a prăpădit de râs: Niciodată

În schimb, proiectul prevede că dacă persoana care a săvârșit una dintre fapte ajută, în cursul urmăririi penale, la aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Inițiativa a fost adoptată tacit, de Senat, prin împlinirea termenului pentru dezbatere. Senatul este prima Cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaților.

Citește și: Anunț de ultimă oră al lui Rareș Bogdan: ‘Le vom tăia’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.