Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

La un pas să fie dat AFARĂ de la Palatul Victoria, premierul Sorin Grindeanu pleacă din țară

Cotidianul
Grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu va efectua luni o vizită oficială la Zagreb, în cadrul căreia va avea întrevederi cu preşedintele Republicii Croaţia, Kolinda Grabar, cu prim-ministrul Andrej Plenkovic şi cu preşedintele Parlamentului, Gordan Jandrokovic.

Totul se întâmplă în săptămâna în care conducerea PSD prezintă o ampla analiză a guvernării care riscă să ducă la retragerea sprijinului Guvernului condus de Sorin Grindeanu. Premierul a fost ținta unui discurs foarte acid din partea președintelui PSD, Liviu Dragnea, după ce premierul a făcut aluzie la alegeri anticipate și criză politică în contextul în care s-a vorbit de schimbarea premierului.

Ce s-a aflat din e-mailul lui George Maior: Hackerul Guccifer a vorbit la Antena 3

De menționat că situația sa se aseamănă foarte mult cu cea a fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu care a preferat o vizită în Polonia chiar cu câteva zile înainte de moțiunea de cenzură care a dus la caderea guvernului sau.

Din delegaţia română va face parte şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall. 

Potrivit unui comunicat al Executivului, temele de interes bilateral şi european înscrise pe agenda convorbirilor de la Zagreb vor fi abordate inclusiv din perspectiva dezbaterilor despre viitorul Uniunii Europene, atât România, cât şi Croaţia susţinând necesitatea coeziunii şi solidarităţii în interiorul UE. 

"Subiectul este de interes pentru ambele ţări, inclusiv în contextul în care România a început deja pregătirea primului său mandat la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, iar Croaţia va deţine acest mandat la un an după România, în primul semestru al anului 2020. Cele două ţări şi-au propus, totodată, să coopereze pentru aderarea lor la Spaţiul Schengen, aspecte evidenţiate inclusiv cu prilejul convorbirilor pe care premierul Sorin Grindeanu le-a avut în luna martie, la Palatul Victoria, cu Davor Ivo Stier, viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Externe şi Europene din Republica Croaţia", precizează sursa citată. 

Guvernul informează că, în cursul vizitei, se vor semna un acord privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate şi un memorandum de înţelegere privind cooperarea între Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Camera Economică a Republicii Croaţia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.