Partidul Laburist britanic a promis luni că, dacă ajunge la putere, va adopta o serie de măsuri sociale, printre care se numără sporirea drepturilor sindicatelor, salariul minim de 10 lire (12 euro) pe oră, eliminarea costurilor reţetelor medicale, servicii de îngrijire personală gratuită pentru persoanele care au nevoie de ajutorul lucrătorilor sociali, precum şi reducerea într-un orizont de timp de zece ani a săptămânii de lucru la patru zile, respectiv 32 de ore de muncă săptămânale fără vreo diminuare salarială, relatează agenţia EFE potrivit Agerpres.
Aceste propuneri au fost evocate la Congresul partidului, care se desfăşoară la Brighton, şi au fost aplaudate de participanţi, fiind atenuate pentru moment diviziunile din interiorul formaţiunii laburiste pe tema modului de a aborda Brexitul, subiect care va fi tranşat printr-o serie de moţiuni care vor fi votate de delegaţi.
Responsabilul partidului pentru domeniul economic, John McDonnell, a sugerat schimbări radicale pe piaţa muncii în intervenţia susţinută la Congresul ce se va încheia miercuri prin discursul liderului partidului, Jeremy Corbyn. Acesta din urmă a fost pentru scurt timp alături de John McDonnell pe scenă, când delegaţii au început să cânte melodia 'Oh, Jeremy Corbyn', inspirată dintr-un cântec al formaţiei 'White Stripes'.
Printre alte propuneri avansate s-au evidenţiat alocarea a circa 250 de miliarde de lire (285 de miliarde de euro) pentru proiecte vizând combaterea schimbării climatice. În plus, ca ''reparaţii'' pentru trecutul colonial al Regatului Unit, laburiştii spun că vor oferi ''ţărilor din Sudul Global'' un acces ''gratuit sau mai ieftin'' la noile tehnologii verzi dezvoltate ca parte a ''revoluţiei industriale ecologiste'' britanice
Laburiştii britanici promit săptămâna de lucru de patru zile şi numeroase măsuri sociale
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

244
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
244

6
Taiwanul va cumpăra noi pachete de armament din SUA - Parlamentul și-a dat acordul
6

509
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
509

1.314
Cel mai romantic oraș din Europa nu este unde te-ai aștepta. Destinația care a depășit Parisul și Veneția
1.314

3.931
S-a aflat cine a doborât avionul cisternă american din Irak: ”în apărarea suveranităţii şi spaţiului aerian al ţării noastre”
3.931

115
Gardienii revoluției amenință: un răspuns mai puternic decât ultima dată dacă izbucnesc noi proteste
115

2.500
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
2.500

5.391
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
5.391

3.460
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
3.460

3.911
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
3.911

5.326
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
5.326

4.284
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
4.284

1.310
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.310
















Comentează