Pugilista Lăcrămioara Perijoc, vicecampioană europeană, participantă pentru prima oară la Jocurile Olimpice, în această vară, la Paris, a declarat pentru AGERPRES că are ca obiectiv o clasare pe podiumul olimpic şi să obţină o medalie cât mai strălucitoare.
Lăcrămioara Perijoc (30 ani), de la CSA Steaua, s-a calificat la JO 2024 datorită medaliei de argint cucerite la Jocurile Europene din 2023 din Polonia (cat. 54 kg) şi este singura reprezentantă a boxului românesc la Paris.
''Obiectivul meu personal este să mă clasez pe podium, pentru că orice sport se duce acolo cu gândul de a lua cel puţin o medalie, cât mai strălucitoare, cât mai valoroasă. Nu cred că te duci acolo să faci prezenţă sau cel puţin eu nu simt că mă duc acolo doar să fiu prezentă. Îmi doresc să mă bat cu cele mai bune şi să le bat pe cele mai bune. Vreau să fiu cea mai bună. Sunt la prima mea ediţie a Jocurilor Olimpice, dar m-am pregătit foarte mult mental, pentru că îmi doresc de foarte mult timp să mă calific la Jocuri. Nu mi-a impus niciun obiectiv federaţia, pentru că ei ştiu că eu îmi fac treaba cât pot de bine. Ei şi-o fac pe a lor şi care va fi să fie, ăla va fi obiectivul îndeplinit. Eu am încredere în mine şi în procesul prin care am trecut. Nu simt nicio presiune din partea lor'', a declarat suceveanca Lăcrămioara Perijoc.
Perijoc, vicecampioană mondială în 2022, abia aşteaptă să urce pe ringul olimpic din Paris: ''Aş putea spune că sunt într-o perioadă destul de tensionată. Simt presiunea şi emoţiile competiţiei, dar în acelaşi timp am şi momente când sunt foarte relaxată şi abia aştept să încep să concurez. Mă simt bine, mă simt pregătită şi sunt gata să intru în ring. Sunt într-o perioadă în care sunt foarte bine din punct de vedere al pregătirii, şi fizic, şi mental, şi tot, mă simt bine. Voi merge cu antrenorii mei Adrian şi Mihaela Lăcătuş şi cu colega mea de antrenament Claudia Nechita, ca sparring-partner. Sunt în continuare în pregătire aici, unde ne-am desfăşurat cea mai mare parte din pregătire, la (Complexul Sportiv) 'Lia Manoliu' şi intru pe ultima sută de metri. Cresc intensitatea antrenamentelor. Mai am o săptămână şi un pic. Programul este deja stabilit de antrenorii mei. Eu doar mă odihnesc, mănânc şi-l respect. A fost diferită pregătirea de la o lună la alta, de la o competiţie la alta. Am mai avut turnee de pregătire, am avut un Campionat European, pregătirile au fost diferite, dar în mare parte aproape în fiecare zi fac două antrenamente în afară de miercurea şi sâmbăta, în care am un antrenament. Antrenamentele sunt diferite în funcţie de obiectivul pe care l-am avut. Dacă am fost la o competiţie, antrenamentele au fost diferite, dacă am avut o perioadă de pregătire cu alte ţări a fost diferit, dar în mare pare totul a fost ca eu să ajung în cea mai bună formă acum la Jocuri. Sunt cea mai norocoasă că o am pe Claudia, care este în categorie apropiată (57 kg) şi pot să fac zilnic sparring cu ea şi îmi este alături. Am avut şi sparring-uri internaţionale. Chiar recent m-am întors din Italia, unde m-am pregătit cu sportive din alte ţări. Acum cred că a fost cât a trebuit să fie''.
Procesul de pregătire pentru calificare şi cel de după calificare a decurs normal şi sportiva de la CSA Steaua a beneficiat de toată susţinerea federaţiei şi a celorlalte foruri ale sportului naţional: ''Am avut parte de tot ce am avut nevoie, de tot ce mi-a trebuit am avut parte şi sunt recunoscătoare pentru procesul prin care am trecut. Mulţumesc tuturor celor care ne-au fost alături, antrenori şi federaţie şi toţi care au investit timp şi energie şi tot ce avem nevoie ca să fie bine. Sunt recunoscătoare de tot ce am avut şi am. Colaborez cu nutriţionist, dar nu şi cu un psiholog, însă am nişte oameni cu care vorbesc şi care mă ajută foarte mult pe partea asta de mentalitate. Nu mi-a lipsit nimic. Au fost şi perioade în care am avut mici accidentări, dar astea nu au depins de cineva anume, nu le poţi evita la nesfârşit. Facem fiecare ce poate, dar am avut parte de recuperare, am avut grijă să revin tot timpul în formă. Sunt bine, dar nu ştiu dacă există vreun sportiv de performanţă, de cea mai înaltă performanţă, care să spună că concurează fără vreo mică durere sau că este 100% fără dureri. Durerile de fapt, te fac mai puternic şi te ajută să te mobilizezi, să dai tot ce ai mai bun acolo. Eu cel puţin nu-mi aduc aminte să fi făcut vreo performanţă mare la nivel mondial, European sau în calificări, cum am avut anul trecut la Jocurile Europene, şi să nu fi avut vreo durere. Când am avut durerile mai mari, realizarea a fost şi mai mare. Important este să ştii să le gestionezi''.
Perijoc abia aşteaptă prima ei experienţă olimpică la Paris, unde în ziua meciurilor diferenţa se va face printr-o mobilizare cât mai bună, fizică şi mentală: ''Nu a fost să fie pentru mine ediţiile trecute şi cred că Dumnezeu m-a ajutat să mă calific atunci când m-a simţit că sunt pregătită. Sunt pregătită să înfrunt această experienţă nouă, dar am încredere în tot procesul acesta şi chiar vreau să iau totul cu braţele deschise şi să mă bucur. Cred că diferenţa se va face atunci în momentul meciului, cine se mobilizează mai bine, cine este mai bine pregătit din punct de vedere mental, cine gestionează emoţiile şi stresul competiţiei cât mai bine. Pentru că pregătite vom fi toate. Fiecare a avut parte de cele mai bune condiţii sau cât s-a putut de pregătire, dar contează să prinzi momentul, să fii acolo conectat şi să reuşeşti să îţi aduni toate cunoştinţele şi tot ce ai pregătit, să le pui în practică şi să câştigi. Încă nu ştiu programul exact. Eu sunt cap de serie numărul şase şi este posibil să stau un tur, dar asta vom şti abia doar după tragerea la sorţi. După tragerea la sort îţi cam vezi soarta, ce ai de înfruntat. Am încredere, oricum nu am de cine să mă feresc. Toate suntem bune la categoria mea, dar una va fi cea mai bună. Ştiu toate adversarele de la categoria mea, dar suntem acum într-o altă perioadă, alt moment, e altceva. Fiecare şi-a îmbunătăţit stilul, pregătirea, venim cu lucruri noi, vom vedea ce va fi acolo, de aia e sport să concurăm şi să vedem cine este cel mai bun. Nu ai pe cine să eviţi, pentru că toate fetele sunt pregătite. Eu nu aş putea să subestimez vreun adversar. Toate suntem pregătite, toate au palmares, toate sunt sunt bune şi cu siguranţă cred că fiecare ţară a făcut tot ce a fost mai bun ca fiecare fată să vină foarte bine pregătită la această competiţie''.
Federaţia internaţională de box amator (IBA) a anunţat premii generoase pentru medaliaţii la Paris, de la 25.000 de dolari medalia de bronz şi 50.000 de dolari medalia de argint, până la 100.000 de dolari titlul olimpic.
Perijoc, care nu ştia de aceste premii, pune preţ mai mult pe medalie decât pe bani, dar admite că banii sunt o motivaţie puternică: ''Este prima dată când aud de aceste premii de la IBA, nu m-am gândit şi nu m-am concentrat pe chestia asta. Cu siguranţă sunt o motivaţie. Ei oricum au premiat şi în ultima vreme Campionatele Europene şi Mondiale, dar orice stimul venit pentru fiecare sportiv este o motivaţie în plus. Nu ştiam însă că premiază şi medaliile de la Jocuri. Pentru mine contează foarte mult medalia de la Jocuri, mai mult decât banii''.
Ionuţ Gheorghe (64 kg) a fost ultimul pugilist român care a urcat pe podium, la JO 2004 de la Atena, iar Lăcrămiora Perijoc speră să întrerupă această secetă şi să devină prima medaliată din boxul feminin românesc: ''Eu îmi doresc foarte mult să devin prima medaliată olimpică la box feminin. Nu o simt ca pe o presiune, ci pur şi simplu, aş spune, ca pe o motivaţie să aduc prima medalie la box feminin. Contează probabil şi culoarea, dar medalia e medalie indiferent de culoare la Jocuri. Prefer să fiu mai rezervată în declaraţii, dar în a visa nu sunt rezervată. Visez foarte mult şi fiecare ar trebui să o facă. Dacă visezi că ţinteşti cât mai sus, îţi ridici şi munca la nivelul cel mai înalt ca să atingi acele vise. Dacă te limitezi, îţi limitezi şi munca. Aşa cred eu''.
După Paris, indiferent de rezultat, pugilista noastră plănuieşte să-şi continue cariera în ring şi consideră că mai poate participa la alte două Olimpiade, iar retragerea va veni când va simţi că a sosit momentul: ''Mă bucur de ceea ce am realizat până acum şi ce fac în momentul prezent. O să vedem, mai este cale lungă până în 2028, vom vedea ce va fi. Eu o să mă retrag când o să simt, vârsta mea îmi permite să mai prind două olimpiade. Eu, când voi simţi că vreau să mă retrag, poate să fie şi cu un an înainte de 2028, o să mă retrag. Când voi simţi că nu mai pot să fac faţă şi că nu mai este pentru mine acest sport. Momentan mă simt bine, mă simt pe val, sunt în cea mai bună perioadă din viaţa mea ca boxer, ca om, ca tot, aşa că mă bucur de ce pot face acum''.
Perijoc are în palmares o medalie de aur la Europenele din 2019 din Spania, o medalie de argint la Jocurile Europene 2023 din Polonia, şi încă o medalie de argint la Campionatele Europene de anul acesta de la Belgrad, la care se adaugă un argint la Mondialele din 2022 de la Istanbul.
Boxul a adus României 35 de medalii olimpice, una de aur, 9 de argint şi 15 de bronz. Ionuţ Gheorghe (64 kg) a fost ultimul pugilist român care a urcat pe podium, la JO 2004 de la Atena.































Comentează