DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lady Gaga susține că Mike şi Karen Pence sunt 'cei mai răi reprezentanţi' ai creştinismului

lady gaga

Lady Gaga i-a criticat pe vicepreşedintele SUA, Mike Pence, şi pe soţia acestuia, Karen, pentru că ea predă arta la o şcoală care exclude elevii şi părinţii LGBT, potrivit The Guardian, scrie news.ro.

Pe scena din Las Vegas, Gaga a spus: "Spui că nu trebuie să discriminăm împotriva creştinismului; eşti cea mai rea reprezentare a ceea ce înseamnă să fii creştin. Eu sunt o femeie credincioasă şi ceea ce ştiu despre creştinism este faptul că noi nu avem prejudecăţi şi toată lumea este bine venită. Aşa că, domnule Pence, ia-ţi această răutate, priveşte-te în oglindă şi o vei vedea acolo".

Karen Pence s-a reîntors la Immanuel Christian School, din Virginia, pentru a preda arta două zile pe săptămână. Ea a lucrat acolo 12 ani înainte ca soţul ei să devină vicepreşedinte. Şcoala are "un acord cu părinţii" care prevede că poate "întrerupe înscrierea" unui elev sau a părinţilor lor "dacă sunt în opoziţie cu stilul de viaţă biblic pe care îl promovează şcoala". Această definiţie include "sprijinirea sau condamnarea imoralităţii sexuale, a activităţii homosexuală sau bisexuale".

Citește și: Un membru al trupei Pink Floyd a ajutat la repatrierea a doi copii al căror tată se alăturase grupării Stat Islamic

Ca urmare a criticilor, Mike Pence a spus într-un interviu la postul creştin EWTN: "Să vezi organizaţii principale de ştiri că atacă educaţia creştină este profund ofensator pentru noi".

Gaga a criticat de asemenea şi blocajul bugetar al guvernării lui Donald Trump. "Te rog, reia activitatea guvernului nostru", a spus ea. "Există oameni care trăiesc de la un salariu la altul şi au nevoie de banii lor".

Gaga, care se autodefineşte bisexuală, este o luptătoare pentru drepturile minorităţilor sexuale. Faimoasa ei "rochie din carne" a fost un gest de frondă faţă de politicile anti-LGBT din armata americană, iar piesa "Born This Way" - o celebrare a identităţii LGBT.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.