Lansarea unui echipaj spre ISS amânată din cauza problemelor tehnice ale capsulei Starliner

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 07-08-2024

Actualizat: 07-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: esa.int

NASA a anunţat marţi că va amâna din august până la sfârşitul lunii septembrie lansarea unui echipaj de astronauţi spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) cu ajutorul unei rachete a companiei SpaceX din cauza problemelor tehnice cu care se confruntă capsula Starliner, dezvoltată de grupul Boeing şi care este conectată cu avanpostul orbital de aproximativ două luni, informează AFP, relatează Agerpres.

Capsula Starliner, care a transportat doi astronauţi ai NASA pe ISS la începutul lunii iunie, ar fi trebuit iniţial să petreacă doar ceva puţin mai mult de o săptămână în spaţiu, însă mai multe teste au trebuit să fie efectuate după o serie de anomalii detectate în timpul zborului.

De atunci, durata misiunii sale continuă să crească, iar data de revenire a capsulei Starliner pe Terra devine tot mai incertă.

NASA și Boeing

Dacă se dovedeşte că acest vehicul dezvoltat de Boeing nu este sigur pentru transportul celor doi astronauţi, NASA va trebui să găsească o altă modalitate pentru a îi readuce pe Terra. Agenţia spaţială americană ar putea avea în vedere, de exemplu, utilizarea unui vehicul al companiei SpaceX, iar capsula Starliner ar urma să se întoarcă fără astronauţi.

Misiune cu oameni la bord

Următoarea misiune cu oameni la bord din calendarul companiei SpaceX este o misiune obişnuită de rotaţie a echipajului de pe ISS. Cei patru membri ai acelei misiuni, denumită Crew-9, trebuiau să fie lansaţi iniţial pe orbită la jumătatea lunii august, pentru a-i readuce apoi pe Terra pe cei patru membri ai misiunii Crew-8, aflaţi în prezent la bordul laboratorului orbital.

Înapoi pe Terra

Însă misiunea Crew-9 ar putea pleca în cele din urmă în spaţiu cu doar doi astronauţi în loc de patru, astfel încât să îi poată aduce înapoi pe Terra pe cei doi "naufragiaţi spaţiali" ai grupului Boeing, potrivit presei de specialitate.

Lansarea Crew-9

Lansarea misiunii Crew-9 a fost de acum amânată şi ar putea avea loc cel mai devreme pe 24 septembrie, a anunţat NASA.

"Această ajustare ne oferă mai mult timp (...) pentru a finaliza planificarea întoarcerii zborului-test cu echipaj de la Boeing", a adăugat NASA, precizând că analiza testelor efectuate asupra capsulei Starliner este încă în curs de desfăşurare.

Capsula Starliner, a înregistrat după lansarea sa spre ISS mai multe probleme la sistemul său de propulsie, precum şi câteva scurgeri de heliu.

"NASA şi Boeing continuă să evalueze starea de pregătire a capsulei" Starliner şi "nicio decizie nu a fost luată în privinţa întoarcerii sale" pe Terra, a adăugat agenţia spaţială americană.

NASA intenţionează să organizeze miercuri o conferinţă de presă privind Starliner şi Crew-9.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri